Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”Noile legi ale justiției – garanția pentru o justiție la standarde europene”

Senatul a adoptat în data de 17 octombrie în plenul său, ca for decizional, cele trei proiecte de legi ale justiţiei privind activitatea Consiliuluiu Superior al Magistraturii (CSM), organizarea judiciară şi statutul judecătorilor şi procurorilor, un pachet de legi extrem de important atât prin prisma ridicării Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) cât și al îndeplinirii obiectivelor prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

”Am votat în Senat noile legi ale justiției, un pas important pentru modernizarea sistemului juridic, pentru independența justiției și pentru realizarea unui obiectiv major pentru România, ridicarea MCV. Menționez că în calitatea mea de președinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări am susținut în plenul Senatului, două dintre cele trei legi care compun pachetul legilor justiției, convins fiind că reprezintă soluția pentru o justiție europeană”, a spus senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș.


După aprobarea lor in Senat României, cameră decizională în acest caz, noile legi ale justiției vor merge pentru promulgare la președintele Klaus Iohannis, fiind astfel îndeplinit un angajament major  asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență dar și o bază solidă pe care va funcționa un sistem juridic aliniat la standardele europene.

În calitate de avocat, am totala convingere că legile pe care tocmai le-am adoptat în Senat, demers realizat în urma unor ample consultări publice cu medii instituționale, nonguvernamentale și profesionale, la care se adaugă discuțiile ample din cadrul comisiei juridice unde au fost luate în considerare și recomandările primite de la Comisia de la Veneția, va fi asigurată respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, condiție care reprezintă fundamentul unei justiții corecte și moderne,” a concluzionat senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș – președintele  Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *