Deputatul Bota Călin: noi proiecte votate pentru susținerea activităților de catehizare și a activităților dedicate tinerilor și vârstnicilor!

Legea privind sprijinul financiar acordat de către statul român Mitropoliei Basarabiei, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române, precum și proiectul privind sprijinul acordat de statul român Schitului românesc „Prodromu” de la Muntele Athos, Grecia s-a votat în Camera Deputaților.

„În urma amendamentelor formulate alături de colegii mei din PNL, sumele alocate de la bugetul de stat vor putea fi destinate acoperirii construirii, amenajării și funcționării unor unități preșcolare și școlare aflate în subordinea Mitropoliei Basarabiei și susținerii activităților de catehizare și a activităților dedicate tinerilor și vârstnicilor.


Banii destinați acestor activități vor fi prevăzuți anual în bugetul Secretariatului General al Guvernului, respectiv al Secretariatului de Stat pentru culte şi se acordă ca sprijin financiar Mitropoliei Basarabiei din Republica Moldova.

E important să sprijinim păstrarea identității culturale și religioase și să susținem activitatea Mitropoliei Basarabiei, parte a Bisericii Ortodoxe Române.”, a transmis deputatul PNL Maramureș, Bota Călin

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *