Doru Dăncuş a fost ales primar interimar al municipiului Baia Mare

Consiliul Local Baia Mare a votat, luni, alegerea viceprimarului Doru Dăncuş (PNŢCD) în funcţia de primar interimar al municipiului, până la organizarea noilor alegeri.

La şedinţa de alegere a noului primar interimar au fost prezenţi 15 consilieri locali din cei 23. Un număr de 10 consilieri locali au votat pentru şi cinci împotrivă. Pe lista de propuneri pentru funcţia de primar interimar s-a mai aflat şi viceprimarul Istvan Pap (UDMR).


Suntem într-un moment de delicat pentru comunitatea noastră, implicit pentru Consiliul Local (…) Am avut o săptămână plină, o săptămână foarte agitată în urbea noastră (….) Am spus-o că nu mă cramponez de acest scaun şi dacă majoritatea Consiliului Local va hotărâ să îmi retragă aceste atribuţii (de primar interimar n.r.) pe care le am primit în baza hotărârii 418/2020, nu voi opune nici cea mai mică rezistenţă şi mă voi supune votului. Împreună cu colegii mei din Coaliţia pentru Maramureş, care formează cel mai numeros grup politic din CL, o să încercăm să găsim cele mai bune soluţii de a contribui cu idei, cu iniţiative, proiecte la bunul mers al municipiului Baia Mare”, a spus Doru Dăncuş, în şedinţa Consiliului Local.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *