El este șoferul din Dăneștii Chioarului, care beat criță a ucis un om și a fugit ascunzându-se pe un câmp

Revenim cu informații noi despre tragedia petrecută seara trecută pe DJ 108 E între localitățile Lucăcești și Mireșu Mare.

Biciclistul in vârsta de 49 de ani care a fost spulberat de către un șofer beat se numea Vasile Cristian și era din Lucăcești.


Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Localnicii spun că era cel mai bun meșter fântânar din Țara Chioarului. Era un om harnic și nu a creat niciodată probleme. Nu era căsătorit și locuia singur după ce mama i-a decedat. În trecut a suferit o intervenție chirurgicală complexă pe inimă în străinătate.

De cealaltă parte, șoferul care a urcat băut la volan se numește Vasile Bogdan și are 37 de ani. Locuia în Dăneștii Chioarului, sat vecin cu cel în care locuia victima. După producerea impactului, bărbatul nu a oprit la fața locului ci și-a continuat drumul. Un alt șofer l-a urmărit peste 5 km. În tot acest timp, șoferul care îl urmărea pe fugar era pe telefon cu Serviciul 112 și cu polițiștii. La intrare în satul Pribilești (comuna Satulung) șoferul fugar a intrat cu mașina pe un câmp. Acolo a fost prins de polițiști. Testat fiind, etilotestul a indicat 1.12 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost readus la fața locului pentru ca echipa de criminaliști să efectueze cercetarea locului faptei iar apoi a fost dus la spital pentru a-i fi recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Șoferul vinovat este acuzat de trei infracțiuni: cidere din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice și pentru părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.Cel mai probabil după audieri va fi reținut pentru 24 de ore și va depus în arestul IPJ Maramureș.

1 COMMENTS

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *