Expoziția ”Jandarmeria Română 1850 – 2020”, vernisată la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

Consiliul Județean Maramureș în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș organizează expoziția itinerantă ”Jandarmeria Română 1850 – 2020”.

Expoziția este organizată cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, prilej în care istoria acestei instituții va fi prezentată publicului. Jandarmeria Română, întemeiată în data de 3 aprilie 1850, este o instituție publică care are un rol major în societatea română de astăzi, care şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului.


În cadrul expoziției vor putea fi admirate o serie de piese de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică, distincții militare, brevete, documente, fotografii, periodice de specialitate, elemente uniformologice și de echipament care provin din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, Muzeului Jandarmeriei Române și al Asociației RoMilitaria, alături de numeroase replici de uniforme realizate în cadrul proiectului ,,Neamurile trăiesc și devin eterne prin păstrarea memoriei eroilor lor – Nicolae Iorga – In memoriam eroilor jandarmi 1918-2018”.

Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 5 august 2022, la ora 12:00, în Muzeul Satului din Baia Mare, strada Dealul Florilor, nr. 1. Expoziția ”Jandarmeria Română 1850-2020’’ va putea fi vizitată în perioada 5 august – 18 septembrie 2022, de marți până duminică în intervalul orar 10:00-18:00.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *