Fostul inspector șef al IPJ Maramureș, chestor (r) Viorica Marincaș implicată într-un accident rutier în Baia Mare

Un accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 14:00, pe strada George Coșbuc din Baia Mare, în apropierea Spitalului Județean de Urgență.

Din primele informații, unul dintre șoferi ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.

Potrivit informațiilor obținute de redacția noastră, la volanul unuia dintre autoturisme se afla fostul inspector-șef al IPJ Maramureș, chestor în rezervă Viorica Marincaș.

La fața locului intervin echipaje SMURD, Serviciul de Ambulanță, pompieri militari și polițiști rutieri. Din primele date, nicio persoană nu a rămas încarcerată.

Ce spune IPJ Maramureș

La data de 17 iulie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare au intervenit pe strada George Coșbuc din municipiu pentru soluționarea unui accident rutier, soldat cu victime.

Din verificările efectuate a reieșit faptul că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, iar coliziunea s-ar fi produs după ce unul dintre conducătorii auto ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens.

În urma impactului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

BAIA MARE TV

Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.

📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *