FOTO: Nereguli constatate la Kaufland. S-a lăsat cu amenzi
Pe data de 24.11.2023, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj, prin CJPC Maramures, a desfășurat o acțiune de control la un operator economic , care își desfășoară activitatea pe teritoriul județului Maramureș.
Verificările s-au efectuat urmare a informațiilor din mediul online, urmărindu-se modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu.
Ținând cont de neregulile constatate, ca urmare a extinderii cercetării aspectelor invocate la SC Kaufland Romania SCS , echipa de control a aplicat următoarele sancțiuni:
- 4 amenzi contravenţionale, în cuantum de 34000 lei
- oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de circa 500 lei
În urma acțiunii, comisarii CJPC Maramures au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:
- legume fructe cu modificari organoleptice
- produse cu ambalaj deteriorat
- cartofi cu nerespectarea calibrului/calitatii
- ouă depreciate și cu excremente în exces
- produsele comercializate aflate în ofertele promoționale nu respectau aceleași caractere
- comercializare aripi de pui și spinări spate ambalate la caserole care prezentau lichid sangvional în exces
- nerespectare expunere la comercializare produse din lapte/proteină vegetală
Comisarii CJPC Maramures vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare.
Aspectele invocate în cadrul acestui comunicat sunt ilustrate cu imagini realizate în timpul controlului .