Gabriel Ștețco, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Maramureș: Am început o serie de proiecte importante pentru dezvoltarea județului nostru, pe care le continuăm împreună și punem bunăstarea maramureșenilor pe primul loc
Județul Maramureș a stat prea mult într-un con de umbră, la mijlocul sau chiar coada clasamentelor economice. Echipa liberală a demonstrat că știe cum să aducă bani europeni în Maramureș și să demareze proiecte, care timp de mai bine de 30 de ani au fost ignorate, din lipsă de interes, de viziune pe termen lung și de dorința de a construi o dezvoltare durabilă pentru maramureșeni.
”Putem și merităm mai mult, am demonstrat-o în 3 ani jumătate de administrație liberală. Putem să devenim un model de dezvoltare regională, dacă punem la lucru banii europeni și creștem o economie bazată pe respect pentru mediu și patrimoniu, pe antreprenoriat și investiții cu valoare adăugată mare, pe cunoaștere și tehnologie.
În trei ani și jumătate de muncă în Consiliul Județean Maramureș am reușit să aducem: 600 de milioane de euro în contracte de finanțare, portofoliu de proiecte de 2 miliarde de euro, însemnând 78 proiecte de dezvoltare majore. Acest succes arată cum banii europeni sunt motorul principal de dezvoltare a județului nostru”, a transmis Gabriel Ștețco, administrator public și candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Maramureș.
Pentru a repeta această performanță și a garanta noi investiții de cel puțin un miliard de euro în următoarea perioadă, Gabriel Ștețco, împreună cu echipa PNL propun adoptarea unor principii și măsuri, precum:
- Deschiderea și mai mult a Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte din cadrul Consiliului Județean Maramureș și Direcția Finanțare Turism și Relații Publice pentru primăriile, organizațiile și antreprenorii din județ. Se vor oferi proceduri mai simple și sprijin în scrierea de proiecte și realizarea de documentații pentru finanțări europene.
- Încurajarea primăriilor să colaboreze în proiecte comune, prin asocieri precum zonele metropolitane sau consorțiile administrative.
- Încurajarea marilor angajatori și viitori investitori să susțină inițiativele comunitare, de la educație și sănătate, la proiecte de reabilitare urbană sau salvare a patrimoniului.
- Creșterea accesului tinerilor și afacerilor de familie la finanțări în colaborare cu sectorul privat prin incubatoare de afaceri.
Administrația PNL a creat oporunități egale și corecte pentru toate cele patru Țări ale Maramureșului, astfel încât la nivelul județului să fie construită o dezvoltare unitară, pentru toți maramureșenii.
”În munca mea de la Consiliul Județean și, apoi, în calitatea de administrator public al județului, am pus la lucru un principiu simplu: oriunde ai pune degetul pe harta Maramureșului, într-o arie de 30 de kilometri să existe o investiție nouă pornită de Consiliul Județean. Fie că vorbim despre drumuri refăcute din temelie, despre dotări sau panouri fotovoltaice montate la Spitalul Județean, am dovedit că respectăm maramureșenii, indiferent de care parte a dealului se află, indiferent că locuiesc în orașe sau în sate. Fie că vorbim despre investiții fără precedent în patrimoniu la Pribilești, despre amenajarea domeniului schiabil de la Izvoare, Aquapark-urile de la Baia Sprie și Vișeu de Sus, sau reabilitarea caselor tradiționale de la Breb, Lăpuș, Petrova sau Bogdan Vodă, am dovedit că respectăm nevoile maramureșenilor de a petrece timp liber de calitate sau de a se bucura de veniturile aduse de către turiști.
Cu același gând am găsit spații, bani și vom găsi investitorii pentru cele șapte parcuri de specializare inteligentă: Baia Sprie, Șomcuta Mare, Târgu Lăpuș, Giulești, Fărcașa, Mireșu Mare, Bogdan Vodă. Am pus la dispoziția investitorilor 460.000 de metri pătrați pentru a construi hale, spații de producție și depozitare, în care vor lucra mii de maramureșeni. Am știut să atragem fonduri publice de peste 150 milioane de euro, ca să-i convingem să creeze locuri de muncă, să investească și să-și plătească taxele în Maramureș și în beneficiul maramureșenilor”, a afirmat Gabriel Ștețco.
Un domeniu cheie pentru dezvoltarea comunităților este infrastructura de transport. Aceasta joacă un rol esențial în facilitarea mobilității, conectivității și accesului la resurse, servicii și oportunități economice. Investițiile în infrastructura de transport, cum ar fi drumurile, podurile transfrontaliere, aeroporturile, pot stimula creșterea economică, pot crea locuri de muncă și pot îmbunătăți calitatea vieții pentru locuitori.
Ritmul de lucru în cadrul Consiliului Județean Maramureș a fost cel mai accelerat din ultimii 34 de ani, în mandatul 2020-2024, semn că administrațiile liberale fac performanță și pun interesul public pe primul loc! Dovadă stau cele peste 70 de proiecte demarcate, aflate în diverse stadii, precum:
- Pod peste Tisa în zona Teplița din Sighetu Marmației
Valoare: 34,3 milioane de euro, în execuție
Finalizăm proiectul în noiembrie 2024
- Terminal nou la Aeroportul Internațional Maramureș
Valoare: 42,8 milioane de euro, în execuție
Finalizăm proiectul în 2024
- Reabilitarea a 110 km de drum județean prin proiectul MaraNord
Valoare: 125 milioane de euro, în execuție
Finalizăm proiectul în 2026
- Reabilitarea a 40 km de drum județean prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”
Valoare: 39 milioane de euro, în execuție
Finalizăm proiectul în 2026
- Asfaltări și drumuri de legătură – 104 km – finalizat
- Reabilitarea a 130 km de drum județean – finalizat
- Drum Expres Baia Mare – Satu Mare
Valoare: 438,2 milioane de euro
Finalizăm proiectul în 2027
- Drum Expres Baia Mare – Jibou – Dej
Valoare: 360 milioane de euro
Finalizăm proiectul în 2028
- Reabilitare DJ 182B Baia Mare – Coaș
Valoare: 11,2 milioane de euro
Finalizăm proiectul în 2025
- Pasaj Italsofa (Baia Mare – Groși)
Valoare: 15,7 milioane de euro
Finalizăm proiectul în luna mai 2025
- Pasaj Clubul Văcarilor (Baia Mare – Recea)
Valoare: 16,8 milioane de euro
Finalizăm proiectul în luna iunie 2025
- Varianta de ocolire Sighetu Marmației
Valoare: 25 milioane de euro
Finalizăm proiectul în 2026
- Varianta Ocolitoare a Municipiului Baia Mare
Valoare: 350 milioane de euro
- Centura Mică Baia Mare – Modernizăm și reabilităm strada Europa și strada Dumbravei din Baia Mare
Valoare: 127,54 milioane de euro
Finalizăm proiectul în 2025
- Varianta de ocolire Copalnic-Mănăștur
Valoare: 4 milioane de euro
Finalizăm proiectul în 2025
- Varianta de ocolire Șomcuta Mare
Valoare: 15,3 milioane de euro
Finalizăm proiectul în 2025
- Reabilitare DJ 108A, Gârdani – limită județul Sălaj
Valoare: 13,5 milioane de euro
Finalizăm proiectul în 2025
- Reabilitare DJ 108E, Mireșu Mare – Lucăcești – Dăneștii Chioarului – Pribilești – Mogoșești – Hideaga (DJ193)
Valoare: 14,2 milioane de euro
Finalizăm proiectul în 2025
În paralel, se lucrează la noi proiecte de infrastructură:
- Varianta de ocolire Borșa;
- Varianta de ocolire Vișeu de Sus;
- Legătură între Maramureșul Istoric și Țara Lăpușului prin Botiza-Groșii Țibleșului;
- Legătură Țara Codrului- Satu Mare;
- Legătură Valea Izei-Valea Vișeului prin Strâmtura-Petrova;
- Legătură Rozavlea-Leordina.
”Proiectele pe care le-am început vizează îmbunătățirea calității vieții în județ, fie că este vorba de îmbunătățirea infrastructurii de transport, de crearea de noi locuri de muncă, de dezvoltarea afacerilor, de digitalizare, de protecția mediului sau de dezvoltarea turismului. Fiecare inițiativă are la bază un beneficiu clar pentru comunitate, pune maramureșenii pe primul loc”, transmite Gabriel Ștețco, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Maramureș.
Comandat de PNL Filiala Maramureș, Cod AEP: 21240015