ÎN PRIMĂ INSTANȚĂ: Fosta șefă a Poliției Bârsana, cea care ar fi schimbat țigările de contrabandă cu rumeguș, a fost condamnată – la 6 ani și 3 luni de închisoare. Sentința nu este definitivă

O poliţistă, şef de post în localitatea Bârsana din Maramureş, exemplifică perfect expresia „LUPUL PAZNIC LA OI”. Aceasta a fost cercetată că a furat ţigările de contrabandă depozitate în camera cu probe şi a pus în pachetele de ţigări rumeguş. Femeia şi-ar fi recunoscut faptele după percheziţiile efectuate de colegii ei, alegându-se cu un dosar penal.

Vă reamintim că totul s-ar fi întâmplat după ce în 26 noiembrie 2022 poliţiştii din Bârsana au descoperit în podul unei case părăsite peste 5.500 de pachete de ţigări de contrabandă (Ucraina și Republica Moldova). La momentul respectiv cazul ar fost arhimediatizat în presa locală şi naţională. Baxurile cu ţigările de contrabandă confiscate au ajuns în camera de corpuri delicte a IPJ Maramureş. Aici şi-au dat seama poliţiştii că în pachete în locul ţigaretelor era de fapt rumeguş. S-a deschis un alt dosar penal şi aşa ancheta i-a condus spre şefa postului de poliţie din Bârsana. Femeia ar fi fost audiată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti, unde poliţista ar fi recunoscut că ea este cea care ar fi scos ţigările din pachete şi ar fi pus rumeguş în locul lor. Ea, alături de alți trei complici, au fost trimiși în judecată.

Magistrații Judecătoriei Vișeu de Sus au dat o primă sentință în acest caz. Cea mai grea pedeapsă au aplicat-o fostei șefe a Postului de Poliție Bârsana: 6 ani și 3 luni de închisoare, pedeapsă ce va fi executată în regim de detenție. Ea fost cercetată pentru infracțiunile de delapidare, contrabandă și participație improprie la fals intelectual. Alături de polițistă au mai fost cercetați alte trei persoane (doi bărbați și o femeie).

Ce spune instanța

POP SILVIAInculpat
REDNIC LORINŢInculpat
RUS LORINŢInculpat
RUS ALEXANDRA LĂCRĂMIOARAInculpat

Tip solutie: Condamnare fără acord de recunoaştere
Solutia pe scurt: Sent. pen. nr. 984/18.12.2024.

I. În temeiul art. 396 al. 1 şi 2 C. pr. pen., condamnă pe inculpata PS, -pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prev. şi ped. de art. 295 C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 67 al. 2, art.66 alin.2 C. pen., interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani, drepturile prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g C. pen.: a) dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcți publice b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat g) dreptul de a ocupa funcția de polițistă.

pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. şi ped. de art. 270 al. 3 coroborat cu art. 274 din L. nr. 86/2006, cu aplic. art. 38 al. 1 C. pen., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare. În temeiul art. 67 al. 2 C. pen., interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani

pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, prev. şi ped. de art. 52 al. 2 rap. la art. 321 C. pen., cu aplic. art. 38 al. 1 C. pen., la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.

În temeiul art. 38 al. 1, art. 39 al. 1 lit. „b” C. pen., aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare la care se adaugă un spor de 1 an și 3 luni închisoare, inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani și 3 luni închisoare în regim de detenţie.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *