Incendiu violent pe strada Negoiescu din Borșa. O persoană preluată de ambulanță
În urmă cu puțin timp pompierii militari din Borșa au fost sesizați despre izbucnirea unui incendiu la o gospodărie situată pe strada Negoiescu. Conform primelor informații se pare că focul ar fi cuprins atât gospodăria, cât și o anexă.
Intervin mai multe echipaje ale pompierilor militari, un echipaj SMURD, precum și echipaje ale poliției.
ACTUALIZARE
În aceste momente, patru echipaje de stingere din cadrul Stației de Pompieri Borșa și ale Secției de Pompieri Vișeu de Sus, intervin cu mijloacele din dotare, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu în localitatea Borșa.
Din primele informații incendiul se manifestă la mai multe construcții.
O persoană a suferit atac de panică, fiind evaluată la fața locului de un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean.
Misiunea este în dinamică.
ACTUALIZARE
Incendiul este localizat, au fost afectate 2 locuințe, 4 anexe, un autoturism, două utilaje și un gater, suprafața afectată fiind de circa 800 mp.
Echipajele de pompieri au depus eforturi susținute pentru limitarea propagării flăcărilor la alte clădiri învecinate, în acest moment, nemaiexistând acest pericol. Pompierii continuă misiunea de stingere a incendiului.