Inceperea anului școlar și în cadrul Penitenciarului Baia Mare
Azi, 05.09.2022, începând cu ora 15:00, la sediul Penitenciarului Baia Mare va avea loc festivitatea de deschidere a anului școlar 2022-2023 pentru persoanele private de libertate aflate în custodia unității, care s-au înscris la cursurile de instruire școlară.
La festivitatea de deschidere vor fi prezenți Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Educației, prof. psiholog dr. Antoaneta BOLCHIȘ, subprefectul județului Maramureș, Crina CHILAT,inspectorul școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, Prof. Dr. Dan-Andrei FILIP, alți reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Maramureș șicadrele didactice ale Centrului Școlar de Educație Incluzivă Baia Mare.
Evenimentul va fi deschis de către directorul Penitenciarului Baia Mare, comisar șef de poliție penitenciară Mircea SPIRIDON.
Clopoțelul va suna începerea școlii pentru 63 de elevi, care au solicitat înscrierea la cursurile învățământului primar, gimnazial și liceal.
Educația persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate pentru administrația unității penitenciare, prin aceasta asigurându-se pregătirea pentru revenirea în societate și sporirea șanselor de reintegrare socială.
Director,
Comisar şef de poliție penitenciară Mircea SPIRIDON
Penitenciarul Baia Mare