Jandarmii maramureșeni sunt la datorie și în acest sfârșit de săptămână
Jandarmii maramureșeni sunt la datorie și în acest sfârșit de săptămână, pentru siguranța participanților la evenimentele cultural-artistice și sportive, ce se desfășoară în spațiul public pe raza județului Maramureș.
Începând de joi și până duminică, în Piața Libertății din Baia Mare se desfășoară manifestarea cultural-artistică ,,Foter Festival 2022 – Zilele Maghiare Băimărene”. În Parcul ,,Regina Maria” din Baia Mare, de vineri până duminică are loc Concursul Național de Mountain Bike ,,ON BIKE MM TROPHY” în intervalul orar 09:00 – 16:00 iar sâmbătă și duminică, între orele 12:00 și 20:00, la sala de sport a Colegiului ,,Nicolae Titulescu” din Baia Mare, se va desfășura Turneul de baschet ,,Dunk It”. Sâmbătă, începând cu ora 11:00, pe Câmpul Tineretului din Baia Mare, se va desfășura cea de a doua ediție a Crosului caritabil ,,Aleargă și Ajută!” iar în localitatea Târgu Lăpuș, în oborul de vite, între orele 08:00 și 17:00, se va organiza o expoziție de cabaline.
Pentru a preveni eventuale fapte de tulburare a ordinii și siguranței publice, jandarmii recomandă participanților la aceste manifestări să adopte un comportament decent, conform normelor de conviețuire socială și să acorde atenție deosebită bunurilor personale.
Atunci când sunt martorii unor fapte antisociale, cetățenii pot sesiza acest lucru forțelor de ordine aflate în teren sau pot apela numarul unic pentru apeluri de urgență 112.
De asemenea, jandarmii montani sunt la datorie în stațiunile turistice şi pe traseele montane pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor precum şi pentru salvarea şi evacuarea celor aflaţi în dificultate.
Recomandăm turiştilor care se vor afla în zonele montane ale judeţului Maramureş ca, înainte de a pleca în drumeţie, să aibă în vedere următoarele aspecte:
- Să se informeze cu privire la itinerariul de deplasare propus, gradul de dificultate, starea vremii, condiţiile climatice locale. Să plece pe munte doar cu echipament adecvat. Să urmeze doar traseele marcate, ghidându-se după marcaje. Să nu deterioreze amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele.
- În cazul întâmpinării dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, să se retragă la cel mai apropiat refugiu.
Indiferent de locul unde alegeți să vă petreceți timpul liber, suntem pregătiți să intervenim acolo unde situația o va impune, așa că nu ezitați să solicitați ajutor atunci când vă aflați într-o situație dificilă.
Vă dorim un sfârșit de săptămână liniștit!
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul