Lecții interactive pentru cei mici în stația CFR din municipiul Baia Mare

Pentru a celebra Ziua Internațională a Fraților și Surorilor, ieri, 10 aprilie a.c., polițiștii Biroului Județean de Transporturi Maramureș și-au dorit să marcheze această zi și să fie mai aproape de copii.

Astfel, polițiștii au primit cu drag vizita unui grup de copii de la Grădinița cu program prelungit nr. 7 din municipiul Baia Mare, curioși să cunoască cum își desfășoară activitatea un polițist în stația CFR din municipiul Baia Mare.


Micii vizitatori au urcat în autospeciala de poliție a Biroului Județean de Transporturi Maramureș, au observat tehnica din dotare și au primit câte un desen.

Proba practică pe care au pus-o în aplicare copiii alături de polițiști a constat în urcarea și coborârea din trenul de călători. Astfel, pentru a avea parte de o călătorie cu trenul în siguranță, micii copii au fost îndemnați de polițiștii de transporturi să nu urce sau să coboare din mijloacele de transport feroviare cât timp acestea sunt în mișcare, să manifeste atenție sporită atunci când traversează calea ferată și, de asemenea, să supravegheze atent bagajele și buzunarele, pentru a preveni posibila săvârșire a unui furt.

Pentru cei mici, a fost o atmosferă plină de bucurie și râsete, iar polițiștii i-au sfătuit să fie uniți, să se încurajeze reciproc și să își iubească aproapele.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *