Mesajele RO-Alert ar putea fi primite și pe televizor, e-mail sau SMS

RO-Alert s-ar putea extinde pe mai multe terminale, a anunțat șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, într-un interviu pentru Agerpres.

Sistemul de alertare a populației ar putea să transmită avertismentele pe televizor, prin email sau tot pe telefon, dar prin SMS. 

„Pe RO-ALERT, avem o strategie şi chiar recent am avut o şedinţă de lucru cu STS, care răspund de partea RO-ALERT, de a dezvolta sistemul astfel încât să putem include mai multe terminale, nu numai că vine alerta pe telefon, ci vine pe mai multe terminale, intră direct pe televizor, intră direct pe e-mail, pe SMS, la cei care sunt înscrişi, astfel încât să ne asigurăm că cea mai mare parte din populaţie a aflat de o situaţie care poate să pună viaţa în pericol”, a declarat Raed Arafat.

RO-Alert s-ar putea extinde. Legislația a fost modificată

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că sistemele de avertizare, inclusiv cele de alertare a populaţiei, sunt costisitoare, necesită dezvoltare continuă şi trebuie să ai o strategie în acest sens.

„Noi am lucrat în ultimii ani şi legislaţia a fost modificată, a fost îmbunătăţită şi, da, mai sunt aspecte care necesită încă îmbunătăţire în legislaţie şi analizele de risc care se fac. Ultima analiză de risc a fost făcută acum câţiva ani, împreună cu IGSU şi pe fonduri europene şi au fost analizate vreo zece riscuri.

Acolo au fost prevăzute anumite modificări, o mare parte au fost făcute, altă parte trebuie încă făcută. Însă, unul din lucrurile majore ca şi parte de răspuns este chiar înfiinţarea Departamentului, dacă luăm Departamentul, care acestuia i-a fost aprobată strategia exact paralel cu Strategia reducerii riscului la dezastre. (…) 

DSU este un model care aduce la un loc toate entităţile de răspuns şi de management al situaţiilor de urgenţă. Eu zic că acesta este unul din paşii majori pe care l-a făcut România, prin integrarea sectorului de urgenţe civile sub o singură cupolă care permite şi o pregătire mai bună şi un răspuns mai eficient”, a declarat Raed Arafat.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *