Mesajul primarului Catalin Chereches pentru creștinii care sărbătoresc Sfintele Paști și pentru credincioșii care se pregătesc de Duminica Floriilor
Să ne fim lumină și sprijin unul altuia, iar acțiunile noastre să poarte pecetea exemplului dat de Mântuitor
Sfintele Paști au pentru fiecare dintre noi o semnificație aparte. Unii profităm de acest moment pentru a ne retrage în liniștea familiei, în sânul bisericii, lăsând comuniunea în credință și pace să ne inunde sufletul. Pentru alții este doar o sărbătoare care înseamnă mese îmbelșugate, timp petrecut cu cei dragi, zile de bucurie și odihnă.
Pentru mine, Paștile sunt un nou moment de reflecție, pe lângă toate cele descrise mai sus. Un moment în care mă gândesc mai mult decât de obicei la patimile și sacrificiul lui Iisus, la ceea ce el a făcut pentru noi, omenii. La orașul nostru, la comunitatea noastră, la proiectele pe care mi le-am asumat pentru noi toți, pentru Baia Mare.
Paștile sunt una dintre cele mai importante sărbători din an, când comemorăm unul dintre evenimentele fundamentale ale creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos. Să ne fie aceste zile pline de smerenie și mulțumire. Să ne aducem aminte că facem parte dintr-o mare familie în care prietenia și iubirea dintre cetățeni reprezintă cele mai importante valori ale comunității.
Să fim recunoscători pentru că trăim în pace și să ne rugăm pentru acei frați care astăzi se luptă pentru libertatea și viața lor, pentru un viitor mai sigur pentru copii. Să îi păstrăm în rugăciunile noastre, împreună fiind o voce puternică a cărei rugă comună poate face diferența.
Dragi creștini care sărbătoriți acum sfintele sărbători pascale, vă doresc să aveți parte de zile liniștite, cu bucurie, alături de familie, de cei dragi. Să ne fim lumină și sprijin unul altuia, iar acțiunile noastre să poarte pecetea exemplului dat de Mântuitor.
Celor care sărbătoriți duminică Floriile, vă doresc să aveți parte de o zi însorită, atât la propriu cât și la figurat, sănătate, binecuvântări și liniște, alături de familie!
Cristos a Înviat!
Cătălin Cherecheș
Primarul Municipiului Baia Mare