Minor fără permis depistat de polițiști în Petrova pe un motocros neînmatriculat

Minor de 16 ani, urmărit de polițiști în Petrova. Fără permis, pe un motocros neînmatriculat

Un minor de 16 ani din Petrova este cercetat penal după ce ar fi încercat să se sustragă unui control al polițiștilor, în timp ce conducea un motocros pe DN 18. Oamenii legii au stabilit ulterior că adolescentul nu avea permis de conducere, iar vehiculul nu era înmatriculat sau înregistrat.

Incidentul s-a produs în 15 august, în jurul orei 17:00. Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 18, în localitatea Petrova, au efectuat semnalul regulamentar de oprire conducătorului unui vehicul de tip motocros.

A încercat să scape de control

Potrivit polițiștilor, conducătorul motocrosului nu s-a conformat semnalului de oprire și și-a continuat deplasarea, încercând să se sustragă controlului.

În urma activităților desfășurate, oamenii legii au identificat atât vehiculul, cât și persoana care îl conducea. Este vorba despre un minor de 16 ani din Petrova.

Verificările au arătat că adolescentul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar motocrosul nu este înmatriculat sau înregistrat.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

BAIA MARE TV

Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.

📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *