O NOUĂ AUTOSPECIALĂ PENTRU LUPTA CU INCENDIILE

Săptămâna aceasta a intrat în dotarea I.S.U. Maramureș încă o armă în lupta cu incendiile: un container modular PSI Abroll, de tip rezervor, pentru transport apă, prevăzut cu motopompă transportabilă. Utilajul a fost testat astăzi, în cadrul unui exercițiu, de către personalul Detașamentului de Pompieri “Cpt Marchiș Adrian”.

Containerul, care este transportat la intervenții cu un autocamion, are o capacitate de 10.000 de litri de apă, iar la nevoie poate asigura și refularea acesteia, prin intermediul motopompei aferente. Acesta este un avantaj deosebit, în orice tip de acțiune pentru stingerea incendiilor, mai ales în zonele în care nu există surse de alimentare cu apă în apropiere, cum este cazul la cele mai multe dintre incendiile de vegetație uscată. 


Containerul, în valoare de circa 320.000 de lei, a fost achiziționat de către Consiliul Județean Maramureș, cu sprijinul deosebit al președintelui acestuia, domnul Ionel Ovidiu Bogdan, pentru continuarea dotării cu tehnică modernă de intervenție, în vederea creșterii eficienței intervențiilor în situații de urgență a serviciilor profesioniste.

Operaționalizarea containerului, în cadrul Detașamentului de Pompieri “Cpt. Marchiș Adrian” Baia Mare, constituie un pas înainte în asigurarea gestionării eficiente a situațiilor de urgență, în sprijinul comunității.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *