Oamenii fără adăpost din Baia Mare primesc ajutor din partea Direcției de Asistență Socială

Asistenții sociali din cadrul Direcției de Asistență Socială din subordinea Primăriei Baia Mare și angajații azilului de noapte, cu sprijinul polițiștilor locali, desfășoară în zilele cu temperaturi cu minus grade Celsius, acțiuni menite să vină în sprijinul persoanelor fără adăpost. Pe lângă ceai cald și sandwich-uri, oamenii străzii sunt îndrumați, iar cei care acceptă sunt transportați la adăpost. Aici și se oferă acces la numeroase servicii sociale, medicale, primesc sprijin, dar din păcate nu toți vor să accepte ajutorul.

Adesea pe rețelele de socializare băimăreni cu sufletul mare postează imagini cu oameni ai străzii, îndemnându-i pe alții să îi ajute, iar unii chiar condamnă autoritatea locală pentru situația în care aceștia se află. Din nefericire, administrația publică locală, deși are posibilitatea să ajute toate persoanele fără adăpost din Baia Mare, nu poate obliga pe nimeni să fie sprijinit dacă nu dorește. La azilul de noapte al municipiului se acordă serivicii de găzduire permanentă a persoanelor fără adăpost, însă beneficiarii trebuie să respecte anumite reguli, cum ar fi: să nu consume băuturi alcoolice sau diverse alte substanțe, respectiv programul unității.


Beneficiarii serviciilor de aici primesc 3 mese pe zi, au acces la servicii de igienă corporală, igienizarea vestimentației, deparazitare, haine de schimb, asistență medicală, respectiv servicii de consiliere socială și psihologică. Mai mult, sunt încurajați să participe la programele de integrare/ reintegrare socială, asistență socială pentru reinserție socială, sprijin în vederea întocmirii actelor de identitate, mediere pentru găsirea unui loc de muncă, respectiv a unui spațiu de cazare.

Din păcate, rata de succes în cazul oamenilor fără adăpost este una infimă pentru că aceste persoane nu pot fi obligate să fie ajutate. Majoritatea preferă să înfrunte chiar și gerul, recunoscând că viața pe străzi implică ajutor din partea cetățenilor mai miloși care, în multe cazuri, pe lângă mâncare și haine le oferă diverse sume de bani.

Sursa: ActualMM

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *