Peste 800 de tineri liberali s-au reunit pentru a alege noul președinte al echipei TNL Maramureș. Gabriel Bogdan Ștețco a predat ștafeta lui Sebastian Șimon

Echipa PNL Maramureș are cei mai mulți aleși locali din România, iar acest lucru a fost confirmat și ieri, în cadrul Comitetului de Coordonare Județean al TNL Maramureș, unde s-au reunit peste 800 de tineri liberali pentru a alege noul președinte al organizației.

După 7 ani petrecuți în fruntea TNL Maramureș, Gabriel Bogdan Ștețco a predat ștafeta lui Sebastian Șimon – un tânăr cu viziune, implicat în comunitate. ”Am toată încrederea că organizația este pe mâini bune, iar acest lucru se va vedea și la alegerile din 9 iunie, când vom dovedi din nou că suntem cel mai puternic partid din Maramureș.


Am rememorat cei 7 ani petrecuți în fruntea TNL Maramureș, alături de cea mai minunată echipă pe care o puteam avea, și m-am bucurat să văd că noua echipă condusă de Sebastian Șimon este la fel de determinată să se implice și să meargă în continuare pe drumul victoriei”, a transmis Gabriel Bogdan Ștețco, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Maramureș, în cadrul alegerilor TNL Maramureș, care au avut loc la Dănești.

Președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan, a vorbit cu emoție despre organizația de tineret, echipă în cadrul căreia a făcut primii pași în politică. ”Au trecut 19 ani de când m-am alăturat acestei echipe. Echipa care mi-a fost școală, busolă, cel mai de preț reper în întreaga mea carieră politică. Tinerii liberali, fiecare generație de până acum, mi-au oferit șansa să fiu omul care stă azi cu mândrie în fața lor. Sunt mândru, foarte mândru și de ei”, a fost mesajul candidatului PNL la Primăria Baia Mare, Ionel Bogdan.

Sebastian Șimon, noul președinte al TNL Maramureș, are 29 de ani, este licențiat în Economie și Administrarea Afacerilor la Universitatea Aarhus, Danemarca, cu masterat în Finanțe Corporative și Afaceri Internaționale, în cadrul aceleiași universități, și în Managementul Organizațiilor Politice la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar în prezent este doctorand în Științe Politice.

Parcursul politic l-a început în 2019, după finalizarea studiilor de masterat în Danemarca. Tânărul liberal s-a întors în țară hotărât să se implice în comunitate, iar astfel a activat ca Redactor șef al revistei TNL ,,Viitorul’’ pentru regiunea de Nord-Vest și a fost ales în funcția de vicepreședinte al organizației de tineret Baia Mare. În 2021 a fost ales Membru în Comisia Națională de Regulament a TNL și secretar general al PNL Baia Mare.

Strategia pe care v-o propun este rezultanta experienței mele educaționale, a experienței profesionale, politice și personale, dar cel mai important, a dialogului transparent și continuu avut de-a lungul timpului cu fiecare dintre voi. În accepțiunea mea, funcția de președinte a TNL Maramureș este a noastră, a fiecărui membru în parte. Așadar, succesul acestui mandat, ascensiunea acestei generații politice, ne aparține! Respect dreptul la opinie și încurajez implicarea voastră în procesul de definire și implementare a strategiei pe care v-o propun fiindcă am mare încredere în voi”, le-a transmis Sebastian Șimon tinerilor liberali.

Configurația noului Birou Politic al TNL Maramureș este: Sebastian Șimon – președinte, Ovidiu Felecan – prim-vicepreședinte strategii politice și comunicare, Andrei Enache – prim-vicepreședinte politici publice, vicepreședinți – Ioana Grad, Denis Bușecan, Mariana Stan, Cătălin Daniel, Daiana Suse, Vlad Dîrle, Răzvan Bobon, Emil Horj, Bogdan Manța, Radu Ivanic, Paul Pop, Adrian Talpoș, Antonio Lenghel, membri – Maria Cuciureanu, Ionuț Toma, Raul Cotețiu, Lorand Zsiga, Tudor Gadea, Paul Herman, Ioana Marincaș, Ovidiu Crăciun, Iuliu Mihalca, Alexandru Coc, Paul Moisa, Denis Simorne, Mircea Gligor, Antonio Chelba – secretar general, secretari generali adjuncți – Denisa Dumitraș, Flaviu Sabou și Vasile Berci, comisia de regulament – Mara Pop, Carmen Stegeran, Narcis Zmicală.

Biroul de presă
PNL Maramureș

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *