Președintele Consiliului Județean Maramureș a prezentat proiectele de dezvoltare a județului la Întâlnirea Interregională a Grupului „Carpați” din cadrul Comitetului European al Regiunilor
Joi, 25 noiembrie, s-a desfășurat în format online o nouă Întâlnire Interregională a grupului „Carpați”, având ca teme principale implicarea membrilor Grupului de la Visegrad, a Comitetului de implementare a Convenției Carpatice în promovarea și susținerea unei strategii a macro-regiunii munților Carpați și prezentarea unor exemple de dezvoltare sustenabilă din regiune.
Maramureșul a fost reprezentat la întâlnire de președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, în calitate de membru al grupului și parte din rețeaua Comitetului European al Regiunilor (CoR) a consilierilor locali și regionali ai UE. Președintele CJ Maramureș a prezentat câteva exemple de bună practică și proiectele ce le are în vedere pentru dezvoltarea sustenabilă a Maramureșului în regiunea Carpaților.
Proiectul Podului peste râul Tisa, Planul de mobilitate interregional ce se elaborează prin proiectul internațional MOBI, valorificarea potențialului natural și antropic al Maramureșului prin dezvoltarea turismului, proiectul noului terminal pentru Aeroportul Internațional Maramureș, au fost câteva dintre proiectele prezentate de Ionel Bogdan în întâlnirea interregională a grupului „Carpați” din Comitetul European al Regiunilor.
„Cooperarea între regiunile carpatice poate constitui motorul de dezvoltare al economiei și poate aduce bunăstare comunităților noastre. De aceea, cred că identificarea unor proiecte comune în domeniul economic, al turismului, educației, care pot fi dezvoltate împreună cu regiunile înfrățite și cu cele din cadrul Comitetului European al Regiunilor, reprezintă un obiectiv comun, la care ar trebui să lucrăm în viitor. Cred că implicarea în proiecte comune, ce se pot finanța pe programe europene de mediu, reziliență, digitalizare, transport, printr-un parteneriat între regiunile noastre, poate fi cheia succesului în vremuri de pandemie”, a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.
„Strategia Macroregională a Munților Carpați va avea ca scop crearea unei identități și mărci comune a regiunilor din Carpați, valorificarea patrimoniului cultural inestimabil din regiuni, susținerea unui turism durabil și sustenabil, agricultură biologică și promovarea Carpaților ca o atracție turistică. Toate acestea vor avea ca rezultat final o viață mai bună pentru cei peste 50 de milioane de locuitori din regiunile ce se întind pe lanțul munților Carpați și consolidarea stabilității și securității Uniunii Europene”, a mai subliniat președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan.
La eveniment au mai luat parte, printre alții, Peter Szataray, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Ungaria, Dusan Velic, secretar de stat în Ministerului Investițiilor, Dezvoltării Regionale și Informatizării din Slovacia, Bozena Haczek, Departamentul de Conservare a Naturii din cadrul Ministerului pentru Mediu și Climă al Republicii Polone, precum și Harald Egerer, șeful secretariatului Convenției Carpaților de la Viena. Gazda întâlnirii a fost mareșalul Voievodatului Podkarpackie din Republica Polonă, Wladyslaw Ortyl, cu care județul Maramureș este înfrățit din anul 2019.
Grupurile interregionale, care au fost înființate începând din luna februarie 2007 în cadrul Comitetului European al regiunilor, sunt platforme destinate schimbului de opinii între autoritățile locale și regionale din statele membre și din afara acestora și generării de noi idei privind prioritățile europene.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș