Primii pași pentru înfrățirea administrativă a Maramureșului cu departamentul Cantal (Franța)

Luni, 29 noiembrie 2021, în cadrul unei întâlniri în sistem online, s-au făcut primii pași înspre înfrățirea administrativă a Maramureșului cu departamentul Cantal din Franța. 

Consiliul Județean Maramureș, reprezentant de domnul președinte Ionel Bogdan, a discutat cu omologul său, domnul Bruno Fabre, președintele Departamentului Cantal,  despre demararea cooperării între cele două administrații,  obiectivele comune și calendarul înfrățirii dintre cele două regiuni.    


Departamentul Cantal este localizat în zona central-sudică a Franței, făcând parte din regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, o regiune ce a avut colaborări anterioare cu județul nostru în cadrul unor proiecte de cooperare transfrontalieră. 

Cantal este o zonă predominant muntoasă, gestionând cel mai mare parc de vulcani de pe teritoriul Franței, un bogat patrimoniul cultural de castele medievale, respectiv sate pitorești de munte. Administrația regiunii a conștientizat în timp necesitatea atragerii unor investiții menite să crească atractivitatea zonei pentru a contracara fenomenul acut de depopulare. 

Domnul Bruno Fabre, președintele Departamentului Cantal, a vorbit despre strategia pentru 2030 a departamentului, ce prevede o extindere a cooperării la nivel internațional, motiv pentru care,  prin intermedierea Institutului Francez din România, s-a concretizat intenția de cooperare cu județul Maramureș.

În cadrul acestei întâlniri, președintele CJ Maramureș, Ionel  Bogdan, a prezentat prioritățile în jurul cărora se va construi cooperarea între cele două administrații, respectiv: promovarea culturii, a patrimoniului cultural și natural, susținerea economiei prin atragerea investițiilor, accesul la educație, digitalizare și mobilitate, sănătate și mediu. 

S-a stabilit și un plan de lucru privind cooperarea dintre cele două administrații. Astfel, în luna martie a anului viitor, o delegație a Departamentul Cantal va vizita Maramureșul, în cadrul unei acțiuni ample organizate de Ambasada Franței în România, pentru a perfecta acordul de înfrățire. Departamentul Cantal a propus ca semnarea acordului de înfrățire să aibă loc cu ocazia reuniunii bianuale a tuturor structurilor administrative ale departamentului Cantal, la mijlocul anului viitor. 

În finalul întâlnirii, Ionel Bogdan, președintele administrației județene a concluzionat: “Îmi exprim încrederea că astăzi facem un pas important spre înfrățirea comunităților noastre. Vă mulțumesc pentru efortul făcut de a fi alături de noi în perioada în care ne pregătim să sărbătorim Ziua Națională a României! Pentru noi este un semn de prețuire din partea unui partener de cooperare, dar și din partea unei administrații ce o voi numi cu mândrie în viitor, înfrățită cu Maramureșul!”

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *