Protejarea patrimoniului cultural maramureșean, o prioritate pentru Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș: se lucrează intens pentru reabilitarea a 12 case tradiționale din patrimoniul vernacular al satului Breb

Protejarea patrimoniului Vernacular din Breb este o inițiativă finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Proiectul a fost demarat pe 25 octombrie 2022 și se va finaliza pe 25 aprilie 2026, având o valoare totală de peste 1,3 milioane de euro. Reabilitarea este deja în curs pentru primele trei gospodării, urmând să fie demarate lucrările în curând și pentru celelalte.

Conservarea imaginii satului tradițional, un loc plin de istorie și cultură, este vitală pentru menținerea fibrei maramureșene, care ne definește și este admirată de lumea întreagă. Protejarea patrimoniului vernacular al satului Breb este mai mult decât o investiție în reabilitarea celor 12 case incluse în proiect. Este modul concret prin care ne dovedim iubirea, respectul, dorința de a păstra și pe mai departe intactă moștenirea noastră culturală. Un demers prin care restaurăm aceste case pentru a ne putea bucura împreună, generații întregi de acum încolo, de frumusețea și autenticitatea satului tradițional maramureșean!a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.


Restaurarea caselor tradiționale reprezintă un plus și pentru dezvoltarea turistică

Proiectul de reabilitare și restaurare a caselor tradiționale din localitatea Breb, comuna Ocna Șugatag, aflate în stare de degradare, reprezintă o inițiativă esențială pentru creșterea atractivității destinațiilor turistice din Maramureș și pentru crearea de noi locuri de muncă în industria turistică.

Intervențiile propuse includ aducerea construcțiilor tradiționale la standarde actuale de confort și eficiență energetică, precum și amenajarea incintei și sistematizarea terenului în jurul caselor. Toate lucrările de consolidare sunt realizate cu tehnologii și materiale specifice perioadei în care casele au fost construite, respectând astfel arhitectura caracteristică zonei.

Avem foarte multe proiecte și investiții importante în derulare la nivelul Consiliului Județean, însă de departe această inițiativă este una de suflet. Sunt bucuros și mândru că am reușit să obținem finanțarea și pentru acest obiectiv. Le mulțumesc colegilor mei din administrația județeană pentru întreg sprijinul acordat în acest mandat. Împreună am pus pe roate multe demersuri esențiale pentru județul nostru. Totul pentru Maramureș! a adăugat Ionel Bogdan.

36 de case tradiționale maramureșene vor fi restaurate în următorii ani

Proiecte similare sunt în curs de implementare și în Petrova, Lăpuș și Bogdan Vodă. Pe lângă cele 12 case din Breb, urmează să fie restaurate câte opt case din localitățile menționate mai sus. Valoarea totală pentru cele 36 de case se ridică la 2,8 milioane de euro, investiția fiind finanțată prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Gospodăriile au peste 80 de ani, iar restaurarea lor este vitală pentru menținerea patrimoniului cultural din Maramureș și pentru generațiile viitoare.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *