Reprezentanți ai Ministerului Antreprenoriatului și Turismului – întâlnire la Consiliul Județean Maramureș cu reprezentanți ai turismului, operatori economici și reprezentanți ai administrațiilor publice locale și județene din Maramureș și Satu Mare
Înființarea și operaționalizarea Organizațiilor de Management al Destinației – OMD – reprezintă un pas important în promovarea turismului românesc. Județul Maramureș a făcut deja demersurile necesare pentru înființarea OMD-ului județean, iar odată cu avizarea acestuia de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) se va putea înființa și OMD-ul regional din care vor face parte județele Maramureș și Satu Mare.
În acest sens, Tudorița Lungu, secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, a avut astăzi o dezbatere la Consiliul Județean Maramureș la care au participat reprezentanți ai turismului, operatori economici, dar și reprezentanți ai administrațiilor publice locale și județene din Maramureș și Satu Mare.
Discuțiile s-au concentrat asupra reformei turismului românesc prin operaționalizarea Organizațiilor de Management al Destinației, rolul acestora, modul de înființare, cadru legal, finanțarea și avizarea. În ceea ce privește tipurile de organizații, acestea vor fi de tip local, județean, regional și național.
De asemenea, doamna secretar de stat Tudorița Lungu a expus principalele obiective ale acestor organizații, respectiv creșterea notorietății destinației, a numărului de turiști, a sumelor încasate din turism la nivel local, județean, regional și național, extinderea sezonului turistic și creșterea numărului de nopți pe care un turist îl petrece în medie într-o anumită zonă.
Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, a vorbit despre importanța promovării turismului maramureșean, dar și a turismului la nivel de regiune istorică: Maramureș și Satu Mare.
„Prin Organizația de Management al Destinației Maramureș ne propunem să creăm legături între toți operatorii economici din turism și producătorii locali din județ, iar astfel să promovăm județul nostru prin proiecte realizate în comun. De asemenea, prin OMD-ul regional dintre Maramureș și Satu Mare putem crea pachete turistice care să cuprindă activități din ambele județe și astfel să creștem numărul de turiști atât în Maramureș, cât și în Satu Mare”, a declarat Ionel Bogdan.
Președintele administrației județene a vorbit și despre dezvoltarea infrastructurii turistice la nivelul județului Maramureș. Realizarea unui aquapark în zona Baia Sprie și dezvoltarea domeniilor schiabile sunt câteva dintre proiectele la care echipa Consiliului Județean Maramureș lucrează în prezent pentru a dezvolta infrastructura de turism a județului.
Întâlnirea de astăzi a fost bazată pe discuții deschise în care reprezentanții mediului de afaceri și ai administrațiilor locale au pus întrebări doamnei secretar de stat cu privire la funcționarea Organizațiilor de Management, au expus opiniile și obiectivele privind îmbunătățirea strategiei de promovare a turismului la nivel local, județean, dar și național.
La întâlnire au fost prezenți și George Borună, director general MAT – Direcția Generală Turism, Camelia Tărniceru, șef serviciu Direcția Generală Turism, Oliviu-Aurel Buzgău, vicepreședinte Consiliul Județean Satu Mare, Ioan Doru Dăncuș, viceprimar Municipiul Baia Mare.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș