SAGA Festival reintroduce payment plan: bilete în rate egale la cel mai avantajos preț

SAGA Festival pregătește cea de-a treia ediție, ce va avea loc între 23-25 iunie la Romaero Băneasa, un eveniment cu peste 150 de artiști, producție impresionantă, scene grandioase, surprize și multă distracție pe durata celor trei zile de show memorabile pentru cei peste 200 000 de festivalieri care vor fi așteptați la București.

La cererea publicului, SAGA, primul festival al verii din România, reintroduce Payment Plan, un produs prin care abonamentul pentru cele 3 zile de distracție poate fi achiziționat la un preț special, cu doar 5 euro depozit și 4 rate egale. Astfel, prețul final al biletului este de 80 de euro, cea mai avantajoasă ofertă a unui festival care în doar câteva zile de când a fost lansată, a fost deja accesată de aproximativ 3000 de festivalieri.


SAGA este primul festival din România care a introdus payment plan încă de la prima ediție, tocmai pentru a permite cât mai multor oameni accesul într-o experiență intensă de 3 zile cu muzică electronică a celor mai cunoscuți artiști și DJ din lume.

”Ne dorim ca și în 2023, cât mai mulți iubitori de muzică să facă parte din universul SAGA, să trăiască 3 zile pline de momente unice create de cei mai mari artiști ai lumii, așa că am reintrodus payment plan, pentru a putea fi accesibil oricui dorește să își înceapă vara alături de noi la Romaero”, a spus Allan Hardenberg, CEO ALDA.

 Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul festivalului https://www.sagafestival.com/tickets/

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *