SE ÎNTÂMPLĂ LA GRANIŢA DE NORD: JOACĂ DE-A ȘOARECELE ȘI PISICA ÎNTRE POLIȚIȘTI ȘI TRAFICANȚII DE ȚIGĂRI. CONTRABANDIȘTII AU DRONE, TEHNICĂ INFRAROȘU, SENZORI ȘI CHIAR AVIOANE
De ani buni, la graniţa de nord a României e un joc de-a şoarecele şi pisica între poliţiştii de frontieră români şi contrabandiştii de pe ambele maluri ale Tisei. Miza este uriaşă, sute de milioane de euro în transporturi ilegale de tutun. Pentru mulţi dintre cei care trăiesc în zonă contrabanda e deja un mod de viaţă, transmis din generaţie în generaţie.
Permanent cu teama că telefoanele le sunt ascultate, contrabandiştii şi-au dezvoltat propriul limbaj. Astfel, gogoşarii sunt de fapt ţigările din pachete roşii, iar sacii sunt baxurile care trebuie trecute peste frontiera României cu Ucraina.
Interceptare contrabandist:
Deci nu îţi trebuie ” purcei”?
Acum nu. Nu am făcut ispravă.
Până oi tăia porcul, momentan nu e rând, na…
Purceii reprezintă coletele cu sute de ţigarete care trebuie depozitate departe de ochii poliţiştilor. Până când nu au drum liber spre pieţele din întreaga ţară, un alt transfer ilegal este imposibil. În Sighet, Satu Mare sau Suceava, contrabanda cu ţigări are reguli clare de ambele părţi. Poliţiştii îi monitorizează pe cărăuşi de la kilometri distanţă, de pe dealurile sau munţii de la graniţă.
Ei în cinci minute şi-au făcut treaba. De multe ori nici cinci minute.
Contrabandiștii au tehnică de ultimă generație
De cealaltă parte, contrabandiştii fac acelaşi lucru. Au aparatură cu infraroşu, camere cu senzori de prezenţă, snowmobile, drone şi chiar avioane pentru a plasa marfa fără a fi prinşi. O afacere neagră cât se poate de profitabilă dusă pe ambele maluri ale Tisei.
Florin Coman, șef IPF Sighetu Marmației: Sunt tineri care trăiesc şi cresc în familii în care contrabanda este de două, trei generaţii.
Există chiar copii sau bătrâni care primesc bani de la contrabandişti ca să-i anunţe când poliţiştii de frontieră au vreo acţiune. Iar când baxurile sunt confiscate de poliţişti, paguba e suportată de cărăuşi. Această femeie, de exemplu, a fost prinsă la graniţa României cu Ucraina, în Sighetul Marmaţiei, în timp ce încerca să aducă ilegal 50 de pachete cu tutun.
Femeie prinsă cu ţigări-contrabandă:
Aţi fost prinsă cu mai multe pachete de ţigări?
Da, da.
Şi unde urmau să ajungă.
Nu ştiu unde…
Păi nu dumneavostră le aduceaţi?
Un singur drum pe bicicletă i-ar fi adus un profit de aproape 100 de euro. Iar presiunea devine chiar personală, în condiţiile în care, nu de puţine ori, cărăuşii şi poliţiştii de frontieră trăiesc şi-şi cresc copiii în aceeaşi zonă.
Vedem că nu mai au mamă, nu mai au tată… Nu, în astfel de situaţii, nu.
Pierderi din cauza contrabandei cu ţigări
2018 – 550.000.000 euro
2019- 600.000.000 euro
2020 – 250.000.000 euro
Anul trecut pierderile la bugetul de stat cauzat de neplata taxelor şi accizelor pentru tutunul intrat ilegal în ţară a fost de aproape 250 de milioane de euro. Intensificarea controalelor şi a monitorizării plus restricţiile care au redus mişcările de la frontiere au dus la acest minim istoric.