Substanțe interzise și un pistol descoperite în mașina unui tânăr
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat în trafic, la volanul unui autoturism, un tânăr din Maramureș în mașina căruia au descoperit trei pliculețe cu o substanță albă, susceptibilă a fi metamfetamină, și o armă neletală. În urma testării șoferului, rezultatul a ieșit pozitiv la consumul unor substanțe psiho-active.
Sâmbătă, 07 octombrie a.c., în jurul orei 06.00, un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu a oprit, în trafic pentru control, la intrarea în localitatea Bocicoiu Mare, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 29 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș. Împreună cu acesta, în mașină se mai aflau trei persoane.
În urma verificărilor specifice efectuate asupra autoturismului și a șoferului, polițiștii de frontieră au descoperit în mașină trei pliculețe de tip zip-lock, care conțineau o substanță cristalizată translucidă (metamfetamină), și o armă neletală – un pistol cu inscripția Automatic Bruni cal. 8 mm de producție italiană, fără serie, cu încărcător și care conținea două cartușe fără proiectil, nepercutate.
Persoanele și autoturismul au fost conduse la sediul instituției, iar șoferul a fost testat de către lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, rezultatul fiind pozitiv pentru consumul de substanțe psiho-active, ulterior fiind transportat și la spital pentru recoltare de probe biologice.
Drept urmare, cele trei pliculețe (aproximativ 2,74 grame) susceptibile a conține substanțe interzise, au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor, la fel și arma găsită în mașină.
În cauză se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000; conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 2 din Codul penal și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prevăzută de art 342 alin. 2 din Codul penal.
Substanța a fost ambalată, sigilată și transmisă către SCCO Maramureș, iar cercetările sunt continuate în baza delegărilor procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș existând suspiciunea săvârşirii unor fapte penale incriminate de Legea 143/2000.