Tineri încătușați de jandarmi în centrul orașului în urma unei altercații

“Astăzi 27 mai, în timp ce își efectuau serviciul de patrulare în zona Pieței Revoluției din Baia Mare, membrii echipajului de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș au auzit strigăte în zona Parcului Dacia. S-au deplasat de urgență la fața locului unde au observat doi tineri care erau implicați într-un conflict. Aceștia au fost somați să înceteze, moment în după care unul dintre ei a fugit. Refuzând să se supună somațiilor, acesta a fost prins și imobilizat fiind ulterior condus la sediul Poliției municipiului Baia Mare pentru continuarea procedurilor legale care se impun.” a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Maramureș

Cei doi tineri au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Baia Mare. Jandarmii interveniți la fața locului i-au sancționat contravențional, fiecare fiind amendat cu 200 de lei, în baza Legii 61/1991 privind asigurarea ordinii și liniștii publice.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *