TRAGEDIE ÎN RÂNDUL POLIȚIȘTILOR MARAMUREȘENI: Un agent din Țara Lăpușului s-a împușcat cu arma din dotare într-o pădure de lângă Rohia

În aceste momente, criminaliștii maramureșeni alături de polițiștii orașului Tg. Lăpuș efectează cercetări într-un caz de suicid. Conform primelor informații, ar fi vorba de unul dintre colegii lor, de loc din Cupșeni. El a fost găsit fără viață într-o zonă împădurită a localității Rohia, prezentând o plagă împușcată. Se pare că s-a împușcat cu arma din dotare.

După cercetări la fața locului, va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Polițistul avea doar 38 de ani, era căsătorit și avea doi copii.

Ce spune IPJ Maramureș

Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș își exprimă profundul regret pentru trecerea la cele veșnice a colegului nostru, agent șef adjunct de poliție UNGUR VASILE RADU.

În aceste momente de profundă durere, adresăm sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut.

Gândurile noastre de compasiune și alinare se îndreaptă către cei apropiați. Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Reacția Sindicatului Europol

O veste tragică a întristat astăzi comunitatea polițienească din județul Maramureș. Colegul nostru Ungur Vasile din cadrul Poliției Târgu Lăpuș și-a pierdut viața, în circumstanțe dramatice. Cauzele rămân deocamdată necunoscute, ancheta fiind la început de drum.

Trebuie menționat un context instituțional îngrijorător, în luna martie, au fost desființate majoritatea dispeceratelor subunităților de poliție din județ, inclusiv dispeceratul Poliției orașului Târgu Lăpuș a fost desființat, generând o situație anormală în care polițiștii sunt obligați să păstreze armamentul și muniția din dotare acasă, în lipsa unei structuri care să asigure predarea și preluarea acestuia.

Un alt element relevant este că de aproximativ două luni de zile există un conflict social deschis la nivelul IPJ Maramureș, după ce inspectorul șef a decis schimbarea programului de lucru al polițiștilor de ordine publică și rutieră din ture de 12 ore în ture de 8 ore, ignorând voința a peste 90% dintre polițiștii impctați de aceaastă decizie. Sănătatea fizică și psihică a polițiștilor nu poate fi tratată cu indiferență, iar voința lucrătorilor trebuie să reprezinte un lemenet definitoriu în decizia managerială. Cu atât mai mult în situațiile în care decizia afectează fragilul echilibru dintre viața privată și activitatea profesională.

BAIA MARE TV

Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.

📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *