TRAGEDIE LA CUPROM. O FETIȚĂ DE 2 LUNI A FOST GĂSITĂ FĂRĂ SUFLARE. DOSAR PENAL PENTRU UCIDERE DIN CULPĂ

Tragedie în Baia Mare. O fetiță în vârstă de 2 luni a fost găsită de părinți fără suflate astăzi în jurul prânzului. Conform vecinilor se pare că micuța fusese externată în urmă cu câteva zile din Spital iar astăzi a fost găsită decedată.

Părinții au sunat la 112 și au cerut ajutor. Un echipaj al SMURD s-a deplasat la fața locului și au demarat manevrele de resuscitare, din păcate fără rezultat.


Criminaliștii din cadrul Poliției Maramureș au demarat o anchetă la fața locului. Nu au fost găsite urme de violență la examinarea exterioară a cadavrului. Acesta a fost transportat la morga Spitalului Județean, unde pentru stabilirea cauzei decesului se va efectua necropsia.

Vă reamintim că în 3 respectiv 6 ianuarie 2021 în zona Pirită a fost găsiți decedați alți doi bebeluși. Ambii aveau două luni de zile.

ACTUALIZARE – IPJ Maramureș: Bebeluș decedat în Baia Mare

În data de 08 februarie polițiștii din Baia Mare au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră de două luni a decedat.

Polițiștii ajunși la fața locului au efectuat cercetări, iar în urma acestora au identificat cadavrul minorei care nu prezenta urme vizibile de violență.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean de Urgență “ Dr. Constantin Opriș”, în vederea efectuării necropsiei și pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză polițiștii continuă cercetările pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *