Un cutremur puternic s-a produs, astăzi, 14 februarie 2023, în România.
Potrivit primelor informaţii, magnitudinea cutremurului a fost estimată de EMSC la 5,7 pe scara Richter.
Totodată, Institutul Naţional pentru Fizica Pământului a emis o alertă de cutremur în care magnitudinea a fost estimată la 4,5. Ulterior, magnitudinea a fost revizuită la 5,7 pe scara Richter.
Cutremurul a fost înregistrat la o adâncime de 28,6 kilometri.
„Cutremurul s-a produs la 70km N de Craiova, 70km V de Pitesti, 97km S de Sibiu, 149km SV de Brasov, 160km V de Ploiesti, 177km V de Bucuresti, 198km NV de Ruse, 205km S de Cluj-Napoca, 234km E de Timisoara, 244km NE de Nis”, se arată într-o informare a INFP.
Cutremurul de azi, 14 februarie 2023, vine la aproximativ 24 de ore de la seismul înregistrat în judeţul Gorj.
– informaţii în curs de actualizare –