Un tânăr a căzut de la etajul doi al unui bloc din Baia Mare în timp ce monta un geam

In jurul orei 11:30, prin apel la numărul unic de urgență 112, pompierii din cadrul Detașamentului Baia Mare au fost solicitați să intervină pe strada George Coșbuc din municipiul Baia Mare, pentru a acorda primul ajutor unei persoane căzute de la înălțime.

La locul indicat s-a deplasat echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, care a evaluat victima și i-a acordat îngrijiri medicale la fața locului. Tânărul, în vârstă de 25 de ani, prezenta politraumatisme, fiind transportat la spital, stabil și conștient, în vederea acordarii îngrijirii medicale de specialitate.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREȘ

Astăzi, 21 martie, în jurul orei 11:30, Poliția municipiului Baia Mare a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că pe strada George Coşbuc a avut loc un accident de muncă soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

La faţa locului poliţiştii au stabilit faptul că un tânăr de 25 de ani, angajat al unei societăţi comerciale, în timp ce efectua montajul unei ferestre la etajul al doilea al unui imobil, s-ar fi dezechilibrat şi a căzut.

În urma incidentului a rezultat vătamarea corporală a tânărului, care a fost preluat și transportat de către un echipaj medical la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *