VIDEO – SUTE DE EVREI DIN NEW YORK SOSESC LA SIGHETU MARMAŢIEI PENTRU INAUGURAREA NOII SINAGOGI
O cursă a companiei aeriene LOT Polish Airlines a operat astăzi, în premieră, un zbor charter din New York spre Satu Mare. Avionul a aterizat pe Aeroportul Internațional Satu Mare în jurul orei 14.30, în condiții speciale de siguranță. Pentru mulți dintre cei aflați la bordul avionului, zborul a fost unul istoric: au revenit pe tărâmul bunicilor și părinților lor. Astfel, debarcarea pe pământ românesc a fost încărcată de emoție, iar unii dintre cei mai tineri au pus repede mâna pe telefoane pentru a imortaliza momentul.
La bordul aeronavei poloneze care a aterizat astăzi la Satu Mare s-au aflat un grup de peste 200 de evrei care vor participa la inaugurarea celei mai noi și mai mari sinagogi în Sighetu Marmației.
Pentru cei mai mulți dintre ei, venirea în România este una emoționantă, este locul din care provin bunicii și părinții, iar călătoria este una încărcată de istorie.
Comunitatea din New York este una puternică, iar dintre cei care au făcut drumul au și contribuit financiar la sinagoga care urmează să fie inaugurată și se bucură că proiectul a fost dus la bun sfârșit.
Conform informațiilor PresaSM, la bord se află rabinul șef Aaron Teitelbaum, liderul comunităţii hasidice Satmar, nepotul lui Joel Teitelbaum, fondatorul comunităţii hasidice, născut în 1887 la Sighetu Marmaţiei. Împreună cu alţii 200 de membrii ai comunităţii, rabinul va participa la inaugurarea noii sinagogi.