Zborul Baia Mare – Antalya, întârziat peste patru ore după descoperirea unor pene la unul dintre motoarele aeronavei

Pasagerii cursei TWI414 Baia Mare – Antalya, operată de compania Tailwind Airlines, au avut parte de o întârziere semnificativă, de aproximativ 270 de minute, înainte de plecarea spre destinația de vacanță din Turcia.

Potrivit informațiilor disponibile până la această oră, în timpul verificărilor tehnice efectuate înainte de decolare au fost observate posibile urme de impact cu păsări la unul dintre motoarele aeronavei. Din motive de siguranță, comandantul aeronavei a decis să nu autorizeze decolarea până la efectuarea unei evaluări tehnice suplimentare.

Pentru verificarea situației a fost solicitat un specialist care urma să ajungă de la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, ceea ce a contribuit la întârzierea zborului cu aproximativ patru ore.

În terminalul Aeroportului Internațional Maramureș au rămas în așteptare zeci de turiști care urmau să își petreacă vacanța în Antalya.

Unul dintre pasageri a transmis redacției următorul mesaj: „De 4 ore suntem în aeroport așteptând expertul de la Cluj, care să își dea acordul pentru zborul spre Antalya. Suntem un grup de turiști porniți în concediu spre Turcia. Înainte de aterizarea avionului pe pista din Baia Mare, o mașină a aeroportului a parcurs pista pentru a alunga păsările din zonă. Nu știm dacă vom pleca și nici cine își va asuma responsabilitatea în cazul în care aeronava ar avea probleme tehnice. Știm doar că există păsări în apropierea aeroportului și că acest lucru poate crea dificultăți pentru desfășurarea zborurilor.”

Directorul de Dezvoltare al Aeroportului Internațional Maramureș, Ionuț Caraba, a declarat în exclusivitate pentru publicația noastră:

După aterizare, în procedura de verificare exterioară a avionului, s-au constatat urme de pene la motorul de pe partea stângă, iar procedura standard este ca comandantul aeronavei să fie chemat la incident, să verifice și să ia o decizie. Decizia comandantului a fost să solicite o părere tehnică, să solicite unui inginer autorizat Boeing să își dea cu părerea dacă este în regulă sau nu să își continue zborul.

Din păcate, acest tip de mecanic autorizat Boeing este disponibil doar la Cluj-Napoca. Din cauza acestor aspecte, avionul a avut o întârziere de 4 ore, timp necesar deoarece mecanicul a avut nevoie de aproximativ 3 ore pentru a ajunge de la Cluj la Baia Mare.

În momentul de față pot să vă spun că aeronava este în regulă, mecanicii au verificat amănunțit motorul și și-au dat acordul scris că avionul poate decola.”

La ora 15:30, toți pasagerii au fost îmbarcați în aeronavă, iar zborul urma să fie efectuat în condiții de siguranță către Antalya, după finalizarea tuturor verificărilor tehnice necesare.

BAIA MARE TV

Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.

📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *