Ziua Unirii Principatelor Române

Ziua Unirii Principatelor Române, prilej de aducere aminte și prețuire pentru românii care s-au dedicat și sacrificat pentru un ideal măreț

Se împlinesc 162 de ani de la Mica Unire, între Moldova și Țara Românească, un prim eveniment major care a condus la formarea statului național unitar, înfăptuirea Marii Uniri de la 1918. Trăim vremuri de încercare, pe lângă situația politico – economică sensibilă pe care țara noastră o tot traversează de mai bine de 30 de ani. Totuși, avem datoria de a ne aduce aminte și de a preda lecțiile de istorie și iubire de țară atât de importante pe care le datorăm predecesorilor noștri, generațiilor tinere care reprezintă viitorul nostru și al țării pentru care alții s-au dedicat și s-au sacrificat. 


Exemplul lor să ne fie lecție de unitate, respect al aproapelui și al țării, de iubire, dar mai ales un punct de reper în a nu permite nimănui să ne dezbine. Avem nevoie mai mult ca oricând să fim uniți noi, românii. Tot repet acest lucru și nu voi obosi să manifest pentru acest ideal. Cel mai mare adversar pe care îl avem în acest moment este tocmai acest trend îngrijorător, susținut și de forțe politice și economice, de a crea zâzanie și dezbinare printre români. Haideți să ne lăsăm inspirați de valorile și faptele marilor români care au obținut Mica și Marea Unire și nicidecum impresionați de tentativele pe care unii și alții le au pentru a ne învrăjbi! 

Să fim demni și să facem tot ceea ce este necesar pentru a le putea asigura și copiilor noștri un viitor demn. E nevoie de spirit civic, de unitate, de respect și iubire, de spirit de sacrificiu, de încredere și speranță. Să fim dispuși să facem pașii curajoși pe care în ultimii ani alții nu au avut curajul să îi facă. Să îndrăznim să sperăm, să credem, să fim dispuși să punem umărul pentru dezvoltarea comunităților noastre și prin asta pentru integritatea și dezvoltarea României.  

Dr. Ec. Cătălin Cherecheş
Primarul Municipiului Baia Mare

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *