Trenul de la Mangalia a ajuns în Baia Mare cu 347 minute întârziere

După valul de caniculă din ultimele zile, în noaptea de miercuri spre joi, a fost furtună în toată Transilvania. Iar furtuna a creat întârzieri enorme în circulația trenurilor de călători. Recordul l-a avut trenul Mangalia – Baia Mare – Satu…

Concert MIRA & Band, în parcarea Shopping City Satu Mare

Shopping City Satu Mare lansează campania „Summer of music ‘23” și își invită clienții la un super concert MIRA & Band, în parcarea mall-ului, la nivelul 1, pe 28 iulie. Programul serii începe de la ora 19.00 cu o sesiune…

Unul dintre cei mai cunoscuți DJ din Emiratele Arabe Unite, pe scena UNTOLD 2023. DJ Bliss, vedeta din serialul Netflix Dubai Bling

În fiecare an, organizatorii UNTOLD reușesc să ofere un mix perfect de genuri muzicale cu cei mai talentați artiști și DJ din întreaga lume. Universul UNTOLD reprezintă o experiență memorabilă pentru pasionații de muzică. Una dintre premierele ediției de anul acesta este DJ BLISS, un…

Alături de primul ministru Marcel Ciolacu, primarul Cătălin Cherecheș a semnat la Palatul Victoria, un contract de finanțare masiv prin care 44 de unități de învățământ din Baia Mare vor beneficia de modernizare și dotări

Primarul Cătălin Cherecheș, împreună cu primul ministru Marcel Ciolacu, a semnat miercuri, 26 iulie 2023, la Palatul Victoria, un contract de finanțare istoric pentru dezvoltarea educației în Baia Mare. La ceremonia de semnare au fost prezenți președintele Senatului, Nicolae Ionel…

IONEL BOGDAN: 108 MILIOANE DE LEI PENTRU DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ ASIGURAȚI PRIN PNRR

Președintele administrației județene, Ionel Bogdan, a semnat ieri contractul de finanțare a proiectului privind dotarea atât a școlilor speciale din județ, cât și a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe, care se află în subordinea Consiliului Județean Maramureș. …

SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ: Compartimentul de Gastroenterologie funcționează într-un spațiu nou, modern, adaptat nevoilor pacienților

În cadrul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare sunt internați sau sunt consultați în regim ambulatoriu, bolnavi cu suferințe ale aparatului digestiv (esofag, stomac, intestin, pancreas, ficat) care, pe perioada spitalizării beneficiază de investigații complexe și de tratament specific. Printre…

Lista artiștilor care vin la Forza ZU 2023.

Forza ZU a început în 2011, în Brașov, iar acum se reîntoarce în capitala ZU a României. Sâmbătă, nouă a noua, cel mai mare festival al hiturilor românești te așteaptă în Piața Sfatului din Brașov. Azi, echipa Morning ZU a…

VITAL: Program intervenții 27 Iulie –  Întreruperea furnizării apei potabile pe mi multe străzi din Baia Mare si Sighetu Marmatiei

Reprezentanţii Vital anunţă întreruperea furnizării apei potabile joi, 27 iulie, între orele 9.00 şi 13.00, în Baia Mare, str. Mălinului nr. 10 , pentru înlocuire hidrant. Tot joi. 27 iulie, în intervalul orar 09.00-14.00, nu vor avea apă la robinete locuitorii de…

Se dă startul taberei „PUNTE” în Maramureș, pentru 40 de elevi olimpici din România și Republica Moldova

În perioada 30 iulie – 5 august 2023, Consiliul Județean Maramureș organizează la Șuior „Tabăra de excelență în Maramureș-PUNTE educațională Maramureș-Hîncești-Strășeni-Ungheni” – proiect finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României – care va reuni…

Un bărbat a murit in timp ce a încercat să dărâme lemnăria

Tragedie astăzi după amiază în Băița de Sub Codru. Totul s-a întâmplat cu câteva minute înainte de a începe furtuna și a fi transmise mesajele RO-ALERT. Un bărbat din localitate a încercat să își dărâme o anexă gospodărească, doar că…