23 de milioane de euro pentru reabilitarea Palatului Administrativ
În ședința Consiliului Județean Maramureș de joi, 28 iulie, s-a aprobat documentația necesară pentru realizarea obiectivului de investiții “Reabilitarea Palatului Administrativ”.
Această clădire deservește mai multe instituții publice din județ, nu doar Prefectura Maramureș și Consiliul Județean, iar în prezent se află într-o stare avansată de degradare și are nevoie de o reabilitare integrală.
”Prin realizarea acestui proiect, pe lângă reabilitarea birourilor, a sălilor de ședință, reamenajarea parcărilor și a turnului, deschidem zona pentru public, prin realizarea unei zone de promenadă în fața Palatului Administrativ, unde cetățenii sau turiștii se vor putea plimba și vor putea vizita turnul Palatului Administrativ de unde vor putea viziona întreg municipiul Baia Mare”, a declarat Ionel Bogan, președintele Consiliului Județean Maramureș. Valoarea proiectului este de 23 de milioane de euro și va fi finanțat prin Programul Operațional Regional. Durata estimată de execuție este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

BAIA MARE TV
Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.
📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro





