45 de studenți exmatriculați de la Facultatea de Drept.

45 de studenți au fost exmatriculați de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, pentru că au copiat la toate examenele online din prima sesiune.

În timpul examenelor online, tinerii au intrat pe WhatsApp şi au rezolvat împreună subiectele. Ba chiar unii dintre ei au mers mai departe. În loc să fie văzuţi în direct cum rezolvă testele, încărcau înregistrări cu ei.


Din cauza pandemiei, studenții din primul an de facultate au susţinut examenele de acasă. Pentru că nu puteau vorbi, intrau pe un grup de pe platforma WhatsApp. Acolo, tinerii puneau întrebări şi rezolvau testele grilă împreună. 

În tot acest timp, profesorii îi supravegheau şi video şi audio. Chiar şi asa, au fost păcăliţi. Înainte de examene, unii dintre ei au facut chiar şi videouri prin care îi instruiau pe ceilalţi cum pot copia online. 

Decanul facultăţii a aflat despre înşelăciunile de la examene chiar de la unii tineri înscrişi în grupurile de WhatsApp pe care se discuta. După nouă ore de audieri şi discuţii, profesorii din Consiliul de Etică au votat în unanimitate – exmatricularea celor 45 de tineri vinovaţi. 

Răzvan Dincă, decanul Facultății de Drept:Discursul că „nu am știut că încălcăm regulile” nu ţine, sigur au știut pentru că, pe de o parte, se instruiau reciproc cum să facă, inclusiv prin intermediul acelui filmuleţ, și rezultă din conversațiile lor că știau copiatul nu este permis. Sincer chiar și asta este o fraudă în sine.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *