În perioada următoare, municipiul Baia Mare va beneficia de sprijin guvernamental semnificativ, a anunțat primarul Ioan Doru Dăncuș.

Primarul Ioan Doru Dăncuș: Municipiul Baia Mare are susținerea Guvernului României

Am avut o întâlnire importantă cu domnul Alexandru Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei Prim-ministrului. Am discutat, printre altele, despre o viitoare alocare financiară pentru municipiul Baia Mare. Am primit asigurări că, în viitorul apropiat, vom beneficia de anumite sume guvernamentale pentru cofinanțări, dar și pentru a acoperi o parte din cheltuielile de funcționare ale aparatului de specialitate”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.


Această susținere financiară va permite municipiului Baia Mare să asigure buna funcționare a serviciilor publice și să concentreze bugetul local pe finanțarea obiectivelor de investiții esențiale pentru comunitatea băimăreană.

În calitate de primar ales, țelul meu este să aduc cât mai multe fonduri în Baia Mare și să pun în linie dreaptă proiectele pe care vrem să le realizăm. În ultimele luni am avut mai multe vizite de lucru în capitală, timp în care am discutat aplicat alături de miniștri, secretari de stat și alți factori decidenți din aparatul guvernamental atât despre provocările cu care ne confruntăm, cât și despre proiectele prin care vrem să dezvoltăm orașul”, a adăugat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *