Un motociclist decedat după ce s-a răsturnat cu motocicleta

Cu puțin timp în urmă, pompierii au fost anunțați prin numărul unic de urgență 112 despre producerea unui accident rutier, în care a fost implicat un motociclist, pe DJ 109F, între localitățile Cavnic și Budești.

Pentru acest caz au fost alocate un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul punctului de lucru Cavnic și cel de Terapie Intensivă Mobilă. La sosirea primului echipaj medical, victima se afla în stop cardio-respirator.

ACTUALIZARE

La locul intervenției s-a deplasat și un elicopter SMURD. În ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, victima a fost declarată decedată.

ACTUALIZARE 2

Din ultimele informatii primite, se pare ca motociclistul decedat in accident ar fi Denis Repka, un om de afaceri băimărean.

Pe contul de facebook al acestuia au inceput sa apara si mesajele din partea apropiatilor.

Un participant la trafic ne-a trimis imaginile video în care l-a surprins pe Denis Repka pe motocicleta cu puțin timp înainte de producerea accidentului.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREȘ

Astăzi, 25 iulie a.c., la ora 14.21, Poliția municipiului Sighet Marmației a fost solicitată să intervină la un accident de circulație produs pe DJ 109 F.

Primele verificări efectuate au relevat faptul că un bărbat care conducea o motocicleta, a căzut pe carosabil.

Din pacate leziunile suferite au condus la decesul bărbatului.

Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *