PROGRAMUL TEATRULUI MUNICIPAL BAIA MARE ÎN PERIOADA 8 – 9 MAI
Sâmbătă, 8 mai, de la ora 11.00 și duminică, 9 mai, de la ora 11.00, secția Păpuși a Teatrului Municipal Baia Mare a programat spectacolul PUNGUȚA CU DOI BANI, după Ion Creangă, regia Liviu Steciuc.
Spectacolul prezinta peripeţiile unui cocoş izgonit de-acasă, fiindcă nu făcea ouă. Mijloacele tehnice ingenioase, originalitatea păpuşilor, ale căror dimensiuni cresc şi descresc pentru a le sugera spectatorilor profunzimea peisajului, fondul muzical, toate contribuie la realizarea unui spectacol surprinzator.
Spectacolul se joacă la sala Teatrului de Păpuși. Durata: 60 minute / Preț bilet: 7 lei
Sâmbătă, 8 mai, de la ora 17.00 și duminică, 9 mai, de la ora 17.00, publicul este invitat la spectacolul DEKAROOM, regia artistică Andrei Dinu și Raul Hotcaș, care propune un traseu itinerant în 10 spații diferite din teatru, o altfel de zi a ușilor deschise, în care publicul va descoperi locuri misterioase și încărcate de o nebănuită teatralitate, precum și actori în ipostaze inedite.
Accesul este limitat la un număr de 20 spectatori / reprezentație, datorită pandemiei și a specificuluispectacolului.Pentru buna desfășurare, publicul este rugat să ajungă cu minim 20 de minute înainte de ora programării, pentru a fi instruiți privind traseul ce urmează a fi parcurs.
Durata: 120 minute / Preț bilet: 20 lei / redus 10 lei
Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși)
Program casierie:
Marți – Sâmbătă 12.00 -13.00 / 18.00 -19.00
Duminică 18.00 – 19.00
Programul rezervărilor telefonice:
Luni – Vineri: 11.00 – 16.00
Sâmbătă: 12.00 – 13.00
Publicul este rugat să poarte mască, să respecte măsurile de siguranță și distanțare socială, să folosească soluțiile de dezinfectare pe care teatrul le pune la dispoziție. Dacă prezintă simptome de răceală, strănut, tuse, este rugat să anuleze rezervarea!