Tragedie în Maramureș: un tânăr de 18 ani a murit după ce s-a înecat în râul Iza, la Sighetu Marmației

O tragedie s-a petrecut în seara zilei de 24 iunie, în municipiul Sighetu Marmației, unde un tânăr în vârstă de 18 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat în râul Iza.

Potrivit informațiilor disponibile, tânărul se afla la scăldat împreună cu un prieten în zona Parcului Dendrologic. Martorul le-a povestit salvatorilor că victima nu știa să înoate foarte bine, iar la un moment dat ar fi fost surprinsă de curenții apei într-o zonă mai adâncă a râului, dispărând sub apă.

Prietenul acestuia a încercat să îl salveze, însă fără succes, motiv pentru care a alertat imediat autoritățile prin apel la 112.

La fața locului au intervenit pompierii din Sighetu Marmației, care au început căutările și au reușit să îl scoată din apă după aproximativ 30 de minute. Tânărul era inconștient și se afla în stop cardio-respirator. La intervenție au participat și mai mulți localnici, care au sprijinit echipele de salvare.

Cadrele medicale au efectuat manevre de resuscitare, reușind inițial să îi redea semne vitale. Din păcate, din cauza perioadei îndelungate în care creierul a fost lipsit de oxigen, starea victimei a rămas extrem de gravă, iar aceasta a decedat în cursul nopții la Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

Tânărul era originar din localitatea Crasna Vișeului.

Deocamdată, autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia. Nu este cunoscut dacă cei doi tineri consumaseră alcool sau alte substanțe înainte de a intra în apă.

BAIA MARE TV

Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.

📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *