România suspendă toate operațiile care nu sunt urgențe din spitalele publice și cere țărilor UE ajutor pentru medicamente, posibil și pentru concentratoare de oxigen prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE. Raed Arafat spune că nu exclude transferul unor pacienți Covid în străinătate ca excepție, în zonele de graniță, dar acest lucru nu poate fi făcut cu pacienții instabili (ATI) care nu pot supraviețui transferului.
Declarațiile șefului DSU, de la finalul ședinței de guvern:
- Suntem nevoiți să emitem un ordin pe 30 de zile care prevede ca managerii unităților publice cu paturi să dispună suspendarea internărilor pentru operații și alte tratamente care nu reprezintă urgență. Toate programările operațiilor care nu sunt urgențe se amână.
- Nu se încadrează pacienții bolnavi de cancer, cei care au nevoie de dializă, femeile însărcinate și urgențele. Situația este clară, e o situație de urgență, cu resurse limitate. E una din soluțiile aplicate de foarte multe țări, când au fost situații grave.
- Activarea Mecanismului de Protecție Civilă – mâine, la cererea ministrului, România va solicita ajutorul țărilor UE pentru furnizarea medicamentului Tocilizumab (folosit pentru tratamentul Covid). În 2-3 săptămâni se poate să avem probleme de aprovizionare pentru acest medicament și vom merge pe soluții de la membrii mecanismului. Este posibil să activăm mecanismul și pentru concentratoare de oxigen, dar asta mai analizăm.
- De ce nu transferăm pacienții afară? Unii dintre cei care întreabă cred că nu înțeleg logistica. Acest lucru se poate face la graniță. Avem mulți pacienți, azi am avut 50 cărora le-am căutat loc. Acești pacienți nu pot fi transportați cu avionul. Riscul de incendii și de explozii în avion este foarte mare, din cauza oxigenului. Unii pacienți intubați nu suportă transportul. Un avion militar transportă 6 persoane. Numeni nu exclude că unele situații punctuale de transfer pot avea loc. De transferat afară e o soluție care poate fi discutată, dar nu este o soluție magică.
- Lucrăm pentru creșterea capacității ATI.