Un pacient s-a spânzurat în baie, la Spitalul Județean
Tragedie la Secția de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare. Conform informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat sâmbătă, atunci când un bărbat a fost găsit spânzurat în baia Secției.
Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 71 de ani, care a fost internat în cursul zilei de sâmbătă. Imediat după descoperire, bărbatul a fost coborât cu intenția de a-i fi efectuate manevre de resuscitare, dar fără succes, conform informațiilor PresaSM.
Un echipaj medical de prim-ajutor a ajuns la fața locului, dar nu a mai putut face nimic pentru pacient.
Poliția a deschis o anchetă și va stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul. O altă anchetă internă se va face și de către conducerea Spitalului Județean Satu Mare.