Mesajul primarului Cătălin Cherecheș „Lumina Învierii să ne călăuzească și să ne unească”

Sărbătoarea Sfintelor Paști este pentru noi, creștinii, un moment de mare bucurie. O sărbătoare fără pereche, a fericirii, a cărei adevărată semnificație este trecerea de la întuneric la lumină, de la moarte la viață, la mântuire.

Paștele nu este despre curățenie în casă și mese îmbelșugate, despre veșminte alese și mândrie, chiar dacă tuturor ne place să ne așezăm alături de cei dragi, să împărtășim bucuria valorilor care ne leagă, a sentimentelor cele mai frumoase din lume, iubirea și grija pe care o simțim unii pentru alții. Nu casa lună și bec ori masa bogată, ci sufletul curat, plin de sentimente înălțătoare, intențiile bune și faptele care poartă pecetea exemplului dat de Mântuitor sunt cu adevărat importante.

Indiferent cum alegem să petrecem aceste zile de mare sărbătoare, să nu uităm să mulțumim lui Dumnezeu pentru binecuvântările sale, pentru sacrificiul pe care Iisus la săvârșit pentru noi, pentru cel mai frumos dar lăsat omenirii, speranța mântuirii.

Trăim vremuri în care avem libertatea de a alege. De multe ori însă ne este teamă să ne asumăm gândurile, acțiunile, dorințele, visele. Ne temem de ceea ce ar putea alții crede sau spune despre noi.

Adevărata libertate este aceea în care ne asumăm în fața tuturor exact așa cum suntem. Împreună cu Dumnezeu, nu îmi este frică să merg pe drumul cel greu, plin de piedici! Credința, iubirea și speranța sunt torțe care îmi luminează calea!

Mai ales în aceste zile să nu ne fie frică să ne asumăm credința, valorile, loialitatea față de Dumnezeu și biserica Sa. Să ne fim unii altora lumină, sprijin, să ne bucurăm împreună de biruința vieții asupra morții.

Sfintele sărbători pascale să ne aducă tuturor liniște și pace în suflet. Paște binecuvântat tuturor. Hristos a Înviat!

Cătălin Cherecheș
Primarul Municipiului Baia Mare

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *