Peste 45.000 de oameni din toată lumea s-au încărcat zilnic cu energia dată de prima ediţie SAGA Festival
Prima ediţie SAGA Festival s-a încheiat în aplauzele publicului, care în decursul celor trei zile s-a bucurat de muzica unora dintre cei mai mariartişti din lume, de un show fantastic şi de un concept unic în România.
Imaginaţia şi energia stau la baza SAGA, iar cei care au trecut porţile festivalului au avut parte de o serie de experienţe inedite şi de câteva zile în care au putut descoperi un spaţiu transformat complet într-unul inovator şi neaşteptat. Peste 45.000 de oameni, din peste 30 de ţări, au fost împreună în fiecare zi de festival, au fost apropiaţi şi conectaţi unii cu ceilalţi, dar şi cu artiştii lor preferaţi.
Pornind de la Source, energia a plecat către toate celelalte scene, Heat, Spark, Switch, Silent Disco, Bairam şi Secret Stage, şi a umplut Romaero de lumină şi vibraţie, iar festivalierii s-au încărcat cu bună dispoziţie, s-au distrat, s-au simţit liberi şi au legat noi prietenii.
Tiesto, Clean Bandit, John Newman, Nicky Romero, Sickick, W&W, Vini Vici, Amelie Lens, Deborah De Luca, Maceo Plex, Carl Cox, Meduza, Fisher şi Artbat sunt doar câţiva dintre artiştii care au urcat pe scenele SAGA şi au încântat publicul cu show-uri speciale. Vineri, în prima zi de festival, Don Diablo şi-a lansat noul album, Forever, pe care festivalierii l-au ascultat în exclusivitate, iar Alan Walker şi-a lansat duminică EP-ul Walker Racing League. Tot duminică, Masked Wolf, venit pentru prima dată în Europa la SAGA, a avut o surpriză pentru fanii lui şi a cântat împreună cu unul dintre cei mai iubiţi artişti din România, Grasu XXL, iar Nervo au avut-o invitată specială pe Alexandra Stan, care a cântat piesa Come into my world, lansată recent împreună cu duo-ul DJ australian. Sâmbătă, faimosul artist John Newman şi-a surprins fanii cu un DJ set incendiar, un show complet diferit de cele cu care şi-a obişnuit publicul.
Una dintre surprizele festivalului a fost reprezentată de scena secretă dintr-un avion complet modificat. Artiştii care au urcat pe mainstage au fost extrem de aproape de public şi la Secret Stage, unde au avut seturi speciale şi s-au distrat împreună cu fanii. Aceştia şi-au cunoscut DJii preferaţi la SAGA şi au interacţionat cu ei aşa cum nu au avut ocazia până acum, prin sesiuni de meet & greet, în care au creat o conexiune unică.
„Iubesc România. Este una dintre ţările cu cel mai tare public din lume, mulţimea simte muzica şi este o bucurie pentru fiecare artist să fie aici. Faptul că festivalul SAGA a avut loc pe un aeroport mi se pare o idee foarte bună, nu se întâmplă foarte des, este ceva unic”, a spus Tiesto.
În fiecare seară, festivalierii s-au bucurat de show-uri speciale de drone, între 5 şi 7 minute de zboruri deasupra scenei cu animaţii transformaţionale declinate din icosaedru, elementul central SAGA, ce au adus mesaje de iubire pentru fani şi faptul că, împreună, #WeAreSaga.