Prin campania ”Împădurim Maramureșul”, echipa Consiliului Județean Maramureș a plantat peste 50.000 de copaci în județ

Astăzi, la Ocolul Silvic Poienile de sub Munte, a avut loc ultima acțiune de plantare desfășurată în cadrul campaniei județene ”Împădurim Maramureșul”.

Președintele administrației județene, Ionel Bogdan, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Direcției Silvice Maramureș și cu elevii de la Şcoala Gimnazială Nr. 4 Poienile de sub Munte, de la Şcoala Profesională Repedea și de la Şcoala Profesională Ruscova au plantat astăzi puieți de molid în Pădurea Dealul Domnului din Ruscova. 


Campania din acest an a fost organizată de Consiliul Județean Maramureș în parteneriat cu Direcția Silvică Maramureș – Romsilva și cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Astăzi am ajuns la finalul campaniei noastre de împădurire din acest an, în care am reușit să plantăm în total peste 50.000 de copaci în județul Maramureș. Acțiunile de plantare din acest an au fost mai ample în comparație cu anul trecut și au avut loc în toate cele patru țări ale Maramureșului, pentru că ne-am dorit să cuprindem fiecare zonă a județului nostru.

Vom continua să organizăm în fiecare primăvară campania ”Împădurim Maramureșul” pentru că este foarte important să dezvoltăm ariile împădurite, să contribuim la menținerea mediului verde, care înseamnă viață și sănătate pentru fiecare dintre noi.

Mulțumesc elevilor care au participat la acțiunile din acest an, profesorilor și tuturor celor care s-au implicat în acțiunile de plantare din acest an! Doar împreună putem acționa pentru protejarea frumuseților naturale ale Maramureșului, astfel încât să se bucure de ele și generațiile viitoare”, a declarat Ionel Bogdan, președintele administrației județene.

Campania ”Împădurim Maramureșul” a fost demarată de Consiliul Județean Maramureș anul trecut, în mandatul președintelui Ionel Bogdan, și va fi organizată în fiecare an pentru a crește suprafața împădurită din Maramureș.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *