Acțiunile Maramureșului de solidaritate cu Ucraina au fost prezentate la Comitetul European al Regiunilor, cu prilejul Zilei Europei 2022

Consiliul Județean Maramureș, alături de alți reprezentanți ai regiunilor europene, a participat la Open Day 2022 – Ziua porților deschise la Comitetul European al Regiunilor, care a avut loc la Bruxelles, pe 7 mai, pentru a marca Ziua Europei 2022 într-un mod special, prin aducerea în atenție a acțiunilor de sprijin umanitar pentru Ucraina.

Prin manifestarea deosebită a solidarității față de oamenii nevoiți să-și părăsească țara și familiile pentru a scăpa de ororile războiului, europenii își reafirmă în această perioadă dificilă, atașamentul pentru valorile fundamentale ale Uniunii Europene – solidaritatea, pacea, libertatea, democrația și statul de drept – elemente cheie ale construcției și integrării europene. 

În cadrul standurilor organizate cu prilejul Open Day 2022, Comitetul European al Regiunilor a prezentat inițiative prin care Uniunea Europeană contribuie la susținerea poporului ucrainean, puternic afectat de actualul conflict armat care tulbură pacea în toată Europa. S-a pus accentul și pe modul în care UE acordă sprijin statelor membre pentru a gestiona situația umanitară generată de criza din Ucraina.

Mai multe regiuni europene aflate în prima linie pentru primirea refugiaților, au fost invitate la Open Day 2022, pentru a prezenta standuri care să ilustreze prin imagini și materiale video, modul în care criza umanitară din Ucraina este abordată la nivel local și regional.

Județul Maramureș, care s-a confruntat încă de la începutul conflictului cu provocările privind gestionarea situației refugiaților din țara vecină, Ucraina, a prezentat publicului participant la Open Day 2022, activitățile derulate în cadrul campaniei ”Maramureșul alături de #Ucraina”, prin care factorii cheie din Maramureș s-au mobilizat să acorde sprijin umanitar pentru vecinii noștri de peste Tisa, care au fugit din calea războiului și distrugerilor.

Prin fotografiile și testimonialele video prezentate în cadrul standului maramureșean, dar și prin informațiile directe oferite de reprezentanții Biroului relații publice, secretariat ATOP și relații internaționale din cadrul Consiliului Județean Maramureș, vizitatorii la Open Day 2022 au luat cunoștință despre acțiunile întreprinse de maramureșeni pentru ajutorarea refugiaților, precum și despre implicarea partenerilor locali, naționali și internaționali în sprijinirea acestor demersuri umanitare. 

Pentru a veni în sprijinul refugiaților, Consiliul Județean Maramureș a creat website-ul: www.sprijinucraina.ro, unde toți cei interesați găsesc informații utile despre acțiunile organizate de județul Maramureș, facilități existente la nivel local și național, dar și detalii despre măsurile de sprijin ale Uniunii Europene.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *