Începem un nou an școlar în țara care nu susține suficient educația: în Baia Mare lucrăm permanent și continuăm să dezvoltăm, să modernizăm și să dotăm unitățile de învățământ!

A venit momentul să pășim cu încredere, curiozitate și curaj în noul an școlar. Fie că vorbim despre elevi, părinți, dascăli, decidenți din inspectoratele școlare și ministerul de resort, implicit primarul și cei din administrația locală, avem în față un nou an plin de provocări.

Chiar dacă pare că nu multe se schimbă, an de an este mai dificil, în contextul politic național, să consolidăm și să dezvoltăm unul dintre cele mai importante segmente din viața unei comunități: educația.


Diferența între Baia Mare și alte orașe este că aici, la noi, niciodată nu a contat altceva decât nevoia comunității! Avem nevoie de școli moderne și dotări pentru elevi? Facem! Oricât de greu ar fi, indiferent cine ne pune bețe în roate.

În ultimele luni, la nivelul municipiului Baia Mare am continuat să investim în reabilitarea și modernizarea, dar și dotarea unităților de învățământ, pornind de la creșe, continuând cu grădinițe, școli, licee, colegii.

După multe piedici și timp pierdut inutil datorită birocrației specific românești, avem în curs de montare și distribuire tablele inteligente, tablete și tot sistemul necesar pentru a asigura elevilor și profesorilor condiții moderne de predare/ învățare. Toți elevii primesc tablete, toate sălile de clasă vor fi dotate cu table inteligente și ce mai este necesar să nu mai existe pauze de la procesul educativ, pentru a fi în pas cu țările occidentale.

Chiar dacă de mai bine de zece ani am demarat acest amplu proiect, de a asigura în Baia Mare condiții egale și echitabile pentru toți copiii, mai avem mult de lucru și continuăm, nu ne oprim, până obținem acest deziderat. Construim creșe, grădinițe, reabilităm și modernizăm unități de învățământ, școli, licee, colegii, dar mai ales venim în întâmpinarea acelor directori și profesori care știu să vină, să bată la ușa primarului și să ceară ce este nevoie.

Încă mai sunt unități unde există lipsuri, încă mai sunt părinți nemulțumiți, elevi care nu au cele mai bune condiții, însă trebuie să știți că pentru mine, primarul, și pentru colegii mei, nu există nu vrem, nu se poate, există doar posibilitatea să nu știm. Desigur, mergem, verificăm, întrebăm, invit periodic la dialog directorii, însă unele aspecte totuși scapă. Și atunci e important ca cei care se află la conducerea unităților de învățământ să vină să spună ce problemă au și noi o remediem. Sau părinții și chiar elevii.

Ușa mea este deschisă tuturor, puteți să veniți să îmi spuneți unde apar probleme, unde se dorește mai mult, mai bine și eu mă asigur că rezolvăm. Avem buget generos pentru investiții în educație, eu sunt primarul care ține foarte mult la educație și la condițiile pe care le oferim copiilor, însă de multe ori am avut situații în care directori de școli spun că nu au nici o nevoie, iar apoi vin părinți să se plângă, pe bună dreptate, că se cer bani pentru cine știe ce dotări sau lucrări. Primăria se ocupă de aceste investiții! Nu mai cereți părinților bani! Faceți solicitări administrației locale, expuneți problemele, doleanțele, cereți și vi se va da! E atât de simplu, însă implică să ne debarasăm odată de meteahna asta, de a ascunde problemele sub preș și de a poza în cei care nu au nevoie, dar care apoi trag tot pe părintele care și așa se întreabă unde este educația gratuită cu care se mândresc guvernanții…

Dragi elevi, părinți, cadre didactice, vă transmit cele mai bune gânduri și vă asigur de întreg sprijinul meu pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a noului an școlar.

Îmi doresc și vă doresc răbdare, încredere și curaj, subliniind faptul că împreună suntem o echipă, de la mic la mare. Împreună ne putem asigura că Baia Mare va deveni în curând un etalon pentru sistemul de învățământ din România. Elevii să aibă doar grija învățăturii, profesorii să fie preocupați doar de predarea materiilor și susținerea elevilor, părinții să nu aibă grijă problemelor administrative, iar cei care conduc unitățile de învățământ să știe să ceară mai des și mai mult de la primărie și puțin spre deloc de la părinți! Sănătate și succes tuturor!

Dr. Ec. Cătălin Cherecheș
Primarul Municipiului Baia Mare

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *