Facultatea de Medicină din Baia Mare îşi deschide porţile. Câte locuri sunt disponibile din toamnă
Baia Mare se pregăteşte să intre pe harta oraşelor care găzduiesc facultăţi de medicină. Din toamna acestui an, primii 60 de studenţi vor putea urma cursurile de asistent medical. Spaţiul în care vor învăţa urmează să fie evaluat şi autorizat de o comisie a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
Demersurile pentru realizarea unei facultăți de medicină la Baia Mare au început încă din luna ianuarie a anului trecut. Unitatea de învățământ superior, care va avea ramură pentru asistenții medicali a fost deschisă pe baza unui protocol realizat cu UMF Cluj Napoca. La Baia Mare zeci de viitori asistenți medicali vor începe specializarea încă din toamna acestui an.
Alexandru Oros, director Spitalul Județean Baia Mare: Urmând să luăm în considerare inclusiv partea de asistenţi medicali care sunt deja într-o anumită etapă cu şcolarizările precedente, în sensul în care ne gândim să avem şi un an dedicat celor care vor să îşi echivaleze studiile.
Vestea deschiderii unei facultăți de medicină în nordul țării, i-a încântat pe tineri.
Tânăr: M-ar tenta, de ce nu, cam astea sunt căutate acum, Medicina, IT şi Drept.
Localnic: Mă gândesc că lucrurile merg înspre bine. Şi eu zic că e un lucru care o să ne ajute să îmbunătăţim lucrurile în spitalul din Maramureș.
Cursurile urmează să fie predate atât de către medicii din Cluj, cât și de cei de la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare.
Alexandru Oros, director Spitalul Județean Baia Mare: E vorba de 22 de cadre medicale, pregătite pentru a colabora în acest proiect universitar pe care îl avem. Simplifică oarecum lucrurile, pentru că ei fiind cooptaţi în proiect ca şi cadre asociate sau în funcţie de cum vor fi lucrul la momentul demarării vom putea spune că suntem mult mai mulţi.
Reprezentanții unității medicale din Baia Mare speră că odată ce facultatea își va deschide porțile Spitalul va reuși să acopere locurile de muncă disponibile pentru asistenții medicali.
Sursa observatornews.ro