Consiliul Județean Maramureș dispus să cumpere Castelul Teleki din Pribilești

Consiliul Județean ia în calcul cumpărarea Castelului Teleki din Pribilești, iar suma maximă pe care ar fi dispus să o dea ar fi undeva la 150.000 euro. Chiar Ionel Bogdan a recunoscut asta în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc ieri vineri.

Unul din proiectele aprobate în cea mai recentă ședință de Consiliu Județean a fost cel privitor la încheierea unui protocol de colaborare și cooperare între Institutul Național al Patrimoniului și Consiliul Județean, care prevede implementarea unor proiecte pilot, de restaurare și punere în valoare a patrimoniului cultural de la nivelul județului Maramureș.


Conform proiectului de hotărâre, Institutul Național al Patrimoniului va sprijini autoritățile județene în ceea ce privește studiile de fezabilitate, studiile istorice și tot ceea ce înseamnă demersurile în reabilitarea unei clădiri istorice. Astfel de studii costă destul de mult și, totodată, este nevoie de specialiști de nivel înalt în ceea ce privește acest tip de clădiri, astfel încât să poată fi valorificate.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *